Cum păstrăm la congelator alimentele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carnea și legumele se păstrează în pungi separate, la minus 20 de grade Celsius. Carnea congelată în stare crudă se poate păstra și nouă luni, iar pâinea proaspătă, și șase luni. După dezgheţare, alimentele trebuie consumate fără a le mai recongela.

Prin congelare, alimentele îşi păstrează cea mai mare parte a substanţelor hrănitoare (vitamine, enzime), culoarea şi chiar aroma. Din păcate, şi bacteriile sau mucegaiurile cu care a fost contaminat alimentul (în special fructele şi legumele) supravieţuiesc congelării şi se reactivează în momentul dezgheţării.

„De aceea, trebuie să ne asigurăm, înainte de conservare, că distrugem bacteriile existente pe coaja fructelor şi legumelor, fără să afectăm însă substanţele nutritive”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în nutriţie şi în fitoterapie.

Înainte de a le pune la congelator, fructele şi legumele, care trebuie să fie bine coapte, nepătate, proaspete şi întregi, se spală sub jetul de apă rece timp de două-trei minute, iar apoi se usucă.

 Fructele şi legumele trebuie ambalate în cantităţi mici, cât aveţi nevoie pentru o masă, pentru ca după decongelare să fie consumată întreaga cantitate din pungă. Zarzavatul pentru supe, ciorbe sau pentru tocăniţe trebuie combinat conform reţetei după care le pregătiţi.

Dintre legume, vinetele necesită o preparare specială înainte de a le congela. Ele trebuie coapte, curăţate, spălate şi lăsate câteva ore la rece, să se scurgă într-o sită. Peştele se congelează după ce a fost curăţat şi trecut prin jeturi succesive de apă, iar carnea după ce i s-a îndepărtat surplusul de grăsime.

Se păstrează în pungi speciale

După ce au fost pregătite, alimentele se depozitează la temperaturi de minus 20 de grade Celsius în pungi speciale pentru congelare, care asigură închiderea ermetică.

 Pungile nu trebuie înghesuite în sertarele congelatorului, deoarece alimentele îşi măresc volumul după ce îngheaţă. Pe fiecare pungă trebuie să puneţi o etichetă, pe care să menţionaţi data congelării şi conţinutul acesteia.

Nu depășiţi termenul de congelare!

Pentru peştele crud, timpul de congelare este de cinci luni, iar pentru cel gătit, de trei luni. Carnea cu sos sau cea împănată se poate păstra la congelator şi patru luni. În stare crudă, timpul maxim de congelare pentru carne este de nouă luni. 

Pentru smântână, perioada maximă de congelare este de trei luni, în timp ce pentru lapte, unt şi pentru brânză, de patru luni. La congelator se pot păstra patru luni şi prăjituri, checuri cu fructe sau torturi cu garnitură de cremă, neglasate.

Deserturile cu cremă din unt nu trebuie să stea în congelator mai mult de trei luni. Un aliment care se păstrează proaspăt la congelator şi jumătate de an este pâinea.

Pentru chifle şi pentru cornuri timpul de păstrare este de trei luni. 

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite