Cum l-au ajutat copiii cu cancer pe un chirurg american să descopere soluţia pentru operaţii pe creier mai precise
0Cercetătorul Jim Olson, care şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării tumorilor cerebrale, a creat o vopsea specială pentru colorarea ţesutului canceros, astfel încât chirurgii să poată „tăia“ mai precis decât în prezent. Specialistul şi-a prezentat descoperirea într-un discurs emoţionant despre pacienţii lui, în cadrul conferinţelor Pop! Tech.
În încercarea de a găsi o cale de a îndepărta tot ţesutul bolnav din creierul copiilor cu cancer cerebral fără a „tăia“ şi ţesut sănătos, cercetătorul american Jim Olson, neurooncolog pediatru, şi echipa sa au testat o „vopsea tumorală“. Produsul luminează celulele canceroase, pentru ca medicului să-i fie mai uşor să delimiteze ţesutul bolnav de cel sănătos. Mai precis, tumoarea şi prelungirile ei vor „străluci“ pe rezultatul investigaţiei imagistice prin rezonanţă magnetică (IRM).
Rămâne, totuşi, o altă problemă: celulele canceroase strălucesc doar pe IRM, datorită substanţei de contrast utilizate, iar chirurgul se va ghida cât va putea de sigur după această imagine.
„Cheia chirurgiei pe creier este să elimini doar partea rea şi să laşi tot ce este bun la locul lui. Dacă tai numai câteva grame de ţesut sănătos din creier, pacientul nu va mai fi la fel ca înainte de operaţie“, spune un alt neurochirurg, Rich Ellenbogen, care a participat la crearea vopselei tumorale, împreună cu Olson.
Veninul de scorpion, la bază
Ingredientul principal al vopselei tumorale este un tip de venin de scorpion, pe care un alt cercetător de la Universitatea Alabama îl testa pentru a ţinti tumorile cerebrale. Acest venin se „leagă“ de celulele canceroase fără să afecteze ţesutul sănătos. După ce i-au adăugat molecule de semnalizare veninului, neurochirurgii lui Olson au observat că acesta poate constitui o foarte bună substanţă de contrast.
În cadrul cercetărilor, specialiştii au observat că substanţa poate fi utilizată pentru a semnaliza ţesutul bolnav şi în cazul cancerului de piele, de sân, de prostată şi de colon.
Discursul lui Jim Olson la Pop! Tech, despre vopseaua tumorală
Ce este „Proiectul Violet“
Finanţarea pentru descoperirea şi testarea vopselei tumorale a fost asigurată de mama unei fete cu cancer cerebral operată de Olson, care a făcut apel la mai mulţi pacienţi şi s-a oferit să strângă 5 milioane de dolari pentru această cercetare.
Cercetarea privind vopseaua tumorală face parte din „Proiectul Violet“, al cărui scop este testarea unor substanţe descoperite de el: optidele, peptide îmbunătăţite.
„În lumea aceasta, în care stadioanele sunt numite după corporaţiile care le-au finanţat, iar clădirile sunt numite după investitori avuţi, eu vreau să numesc cea mai incitantă ştiinţă în care m-am implicat după ea, după Violet, fata care şi-a donat creierul ştiinţei, după ce nu a mai rezistat în lupta cu cancerul.“ Aşa şi-a prezentat descoperirea cercetătorul american Jim Olson, neurooncolog pediatru.
Mai exact, Olson şi cercetătorii din echipa sa vor să descopere şi să utilizeze medicamente create de natură, aşa cum este veninul de scorpion, dar şi cartoful, de exemplu. În cadrul unei alte prezentări, la TEDxSeattle, Olson a explicat cum evoluţia a ajutat cartoful să se protejeze, printr-un „medicament natural“ împotriva dăunătorilor, în pământ. Dacă va reuşi să utilizeze ADN-ul cartofului pentru a crea un medicament, acesta ar putea proteja oamenii de boli, crede specialistul.
Discursul lui Jim Olson la TEDxSeattle
Citeşte şi:
„Dotarea neurochirurgiei în România este medie spre slabă“
Visul medicului neurochirurg Dan Cristian Voinescu, şeful secţiei de Neurochirurgie de la Spitalul Elias, este să facă rost de o serie de aparate şi de instrumente cu ajutorul cărora operaţiile de extirpare a tumorilor din creier să fie mai sigure şi mai precise.
Creierul uman are trei componente, spune românul care a adus domeniul Neuroştiinţe în ţară: una comună inclusiv reptilelor, una mai evoluată, instinctuală, la nivelul mamiferelor şi una specifică fiinţei umane. În ultima vreme, se exploatează cel mai mult latura instinctuală
Creierul are nevoie de bariere împotriva răului. Cum îl poţi proteja la orice vârstă
Lectura ziarelor şi cărţilor adevărate, nu virtuale, timpul liber petrecut în natură, cu oameni pozitivi, dar şi alimentaţia în cele mai liniştite momente ale zilei fac creierul mai rezistent la asaltul informaţional al lumii moderne.