Conf. dr. Victor Costache: „Persoana operată la inimă nu este un bibelou“

0
0
Victor Costache

Exerciţiul fizic reprezintă cheia succesului în procesul de recuperare după o intervenţie chirurgicală în sfera cardiovasculară, potrivit chirurgului  Victor Costache. El îi îndeamnă pe pacienţi să nu cadă în capcana sedentarismului.

La sfârşitul anului 2010, după obţinerea titlului de medic primar, a pus bazele unui centru nou de chirurgie cardiacă în oraşul francez Annecy, împreună cu doi chirurgi de la reputata Clinică Tonkin din Lyon. În iunie 2013 a venit în România să facă acelaşi lucru, la Sibiu. Este vorba de medicul Victor Costache (40 de ani), specialist în chirurgie cardiacă şi doctor în ştiinţe medicale, care după aproape 15 ani de practică în spitale cu ştaif din Franţa şi Canada, s-a întors să facă performanţă acasă. De numele lui se leagă primele intervenţii pe cord deschis realizate la Sibiu, dar şi nenumărate operaţii efectuate în premieră europeană, mondială sau naţională.

„Weekend Adevărul“: Aţi făcut o frumoasă carieră în Franţa, de ce aţi ales să reveniţi în România, în condiţiile în care foarte mulţi medici pleacă de aici?

Conf. dr. Victor Costache: Tocmai de aceea, pentru că foarte mulţi pleacă. Fac parte din generaţia care considera că o formare profesională în afară era o garanţie a realizării pe plan profesional, dar încă din clipa când am plecat din ţară ştiam că nu voi face asta definitiv. Plecarea mea s-a prelungit, într-adevăr, dar asta doar pentru că nu găsisem niciun proiect destul de interesant pentru a reveni. Atunci când mi s-a propus să vin la Sibiu, am acceptat bucuros. Proiectul implementării chirurgiei cardiovasculare în această zonă a ţării, în care mortalitatea prin boli cardiovasculare este foarte mare, m-a fascinat încă de la început. A contat şi faptul că Sibiul este un centru universitar şi are o facultate de medicină, ceea ce îmi permite să împletesc activitatea profesională cu cariera didactică.

Aţi avut vreodată probleme în Franţa ca român?
Culmea este că am în România din cauza studiilor făcute în Franţa!

Cum aşa?
Da. Am o plângere depusă la Colegiul Medicilor, făcută de un coleg chirurg, care spune că nu aş avea voie să operez în România.

De ce?
Pentru că am studiat în Franţa. E o situaţie bizară, dar reală. Este foarte multă suspiciune în lume în momentul de faţă. Avem aluzii şi insinuări neplăcute de tot felul. În momentul în care apar diferenţe şi când există mici rivalităţi între oameni şi când nu e nimic de spus, atunci ţi se va reproşa că eşti altfel. Aceste comportamente fac parte din natura umană şi trebuie să ne obişnuim cu ele şi să nu le luăm în seamă.

ROMÂNII, PREA SEDENTARI

Se fac aproape doi ani de când lucraţi în România, ce particularităţi aţi constatat în ceea ce priveşte bolile de inimă?
Afecţiunile cardiovasculare au incidenţă foarte mare în ţara noastră, fiind pe primele locuri în ceea ce priveşte mortalitatea şi morbiditatea. Avem foarte mulţi pacienţi care pier din cauza lor, dar şi foarte
mulţi oameni a căror calitate a vieţii este sever afectată. Acest lucru este lesne de înţeles, în contextul transformărilor care au avut loc în societate începând cu anii ’90. Avem acum un stil de viaţă occidental din punct de vedere al alimentaţiei şi stresului cotidian, care ne predispune la dezvoltarea bolilor cardiovasculare, dar medicina cardiovasculară din România nu s-a aliniat creşterii incidenţei factorilor de risc. De asta avem acest decalaj între expunerea noastră şi rata de îmbolnăvire şi de mortalitate prin aceste afecţiuni.

Vorbind în termeni de comparaţie, sunt românii mai bolnavi decât francezii?
În România există acelaşi grup populaţional de risc ca şi în Franţa, însă rezultatele sunt mai puţin bune în ceea ce priveşte prevenţia şi tratamentul bolilor cardiovasculare. Apoi, cu siguranţă aţi auzit de paradoxul francez. Secretul lor e că sunt mai puţin sedentari. Odată ce reuşim să învingem sedentarismul, obţinem o ameliorare netă a speranţei de viaţă, dar şi a calităţii ei. Tocmai de aceea, recomand insistent tuturor pacienţilor care au suferit o intervenţie cardiovasculară să intre într-un program de recuperare şi să facă mişcare. Este esenţial să aibă o oră de exerciţii fizice pe zi: mers pe jos, înot, bicicletă, alergat.

Alergat?
Sigur că da. Cel operat nu este un bibelou. Dimpotrivă, trebuie să facă mişcare. Inima rezistă. După o operaţie, dacă a fost făcută corect, inima a fost reparată şi trebuie să lucreze din nou, la parametrii optimi.

INCIZII MICI, REZULTATE MĂREŢE

Victor Costache

Oamenii au tendinţa de a deveni hiperprotectori cu cei care au avut o intervenţie la inimă.
Grija ar trebui să fie îndreptată mai degrabă asupra corectării stilului de viaţă care a dus la apariţia bolii cardiovasculare. Cred că ucigaşul nostru numărul 1 este sedentarismul la care se asociază excesul de dulciuri rafinate şi grăsimi de proastă calitate, fumatul şi poluanţii. Legat de teama oamenilor de operaţiile la inimă, ţin să subliniez că standardul actual în chirurgia cardiacă este foarte sus. În condiţiile unei intervenţii programate, succesul trebuie să fie de 98-99%. Mortalitatea şi morbiditatea nu sunt mai mari decât în alte specialităţi. Vorbim practic de aceleaşi riscuri ca în cazul unei operaţii în sfera abdominală, la bilă sau stomac, şi de o ameliorare a calităţii vieţii şi o creştere a speranţei de viaţă cu peste 15 ani. Este mult, dacă ne gândim că în sfera oncologică se vorbeşte de o supravieţuire la cinci ani de la operaţie. Acest lucru a devenit posibil şi datorită îmbunătăţirii protocoalelor de intervenţie, dar şi dezvoltării noilor dispozitive şi tehnici de operare.

Vă referiţi la tehnicile minim invazive?
Da, şi la ele. Chiar acum două săptămâni discutam la San Diego, California, în cadrul celui mai mare congres de chirurgie cardiovasculară din lume, despre progresele extraordinare pe care le-a făcut această specialitate a medicinei în numai o sută de ani. Iar ca să vă daţi seama, am să vă spun doar că la sfârşitul secolului al XIX-lea, orice intervenţie în sfera cardiacă era interzisă. Liderul de opinie de atunci, profesorul Theodor Billroth, declara că acela care va opera pe cord îşi va pierde stima întregii comunităţi medicale. Acum avem soluţii terapeutice eficiente, cu riscuri minime: putem trata anevrisme de aortă prin implantarea unor proteze pe cale vasculară. Putem implanta valve cardiace performante, prin incizii foarte mici, fără să mai fie necesară deschiderea toracelui.

Cât durează o operaţie de implantare a valvei?
Aceste intervenţii pot fi mai lungi decât cele clasice. Astfel, dacă o intervenţie pe cord deschis durează în jur de două ore, una minim invazivă durează în medie trei-patru ore. Din cauza expunerii mai puţin bune a locului de intervenţie, ele sunt mult mai complexe. De aceea, acest lucru necesită o curbă de învăţare mult mai lungă decât la chirurgia clasică. Din fericire, am avut de la cine să învăţ. Am avut şansa să fiu format la şcoala din sud-estul Franţei, Grenoble şi Lyon, unde au profesat doctorul Marc Vigneron de la clinica Tonkin şi profesorul Jean-François Obadia de la Spitalul Universitar din Lyon. Ei au fost printre primii doctori care au dezvoltat chirurgia minim invazivă mitrală şi au în momentul de faţă cele mai mari serii de implantări valvulare din lume. 

„Un bypass bine făcut ţine toată viaţa“

Câte intervenţii chirurgicale aveţi la activ?
Este greu de ţinut o evidenţă. Cred că sunt peste două mii şi ceva numai în sfera cardiovasculară. Spun asta deoarece am şi specialitatea de chirurgie toracică, care într-o proporţie de 90% tratează tot ce este derivat din cancerul bronhopulmonar.

Care a fost cel mai grav caz de care v-aţi ocupat?
Au fost foarte multe, dar acum îmi vine în minte un caz pe care l-am tratat acum trei săptămâni. Era vorba de un tânăr de 26 de ani care fusese operat pe cord deschis acum câţiva ani de către alţi colegi. După o evoluţie iniţial bună, boala lui cardiacă, constând într-o malformaţie congenitală, s-a remanifestat, şi atunci a fost nevoie de o reintervenţie în condiţiile unei insuficienţe cardiace avansate şi cu o hipertensiune în circulaţia pulmonară care nu mai răspundea la tratament. Mai multe centre au refuzat s-o facă, dar la noi a fost operat cu succes.

Care a fost cel mai tânăr pacient cu infarct pe care l-aţi tratat?
În mod regretabil, întâlnim infarcte şi la adulţi tineri, sub 30 de ani. Cel mai tânăr pacient căruia i-am făcut bypass a avut 28 de ani.

STENTUL NU DĂ MEREU REZULTATE BUNE

Bypass atât de devreme?! Ştiu că iniţial se încearcă cu stenturi.
Nu e chiar aşa. Depinde foarte mult de cât de extinsă este afectarea inimii. Dacă infarctul afectează una sau două teritorii coronariene, se încearcă tratamentul cu stent, iar dacă boala coronariană este difuză şi sunt afectate mai multe artere coronariene sau dacă e situată în anumite puncte anatomice-cheie, unde stentul nu dă rezultate atât de bune, atunci indicaţia de elecţie va fi bypassul. Foarte important este ca bypassul să fie realizat de un chirurg cu experienţă, care să poată realiza punţi arteriale. Alternativa sunt punţile venoase care sunt mult mai uşor de făcut, dar acestea se înfundă repede şi au rezultate mai proaste pe termen mediu şi lung.    

De unde se iau arterele pentru crearea punţilor?
Frecvent sunt recoltate cele două artere care se găsesc în interiorul toracelui. Ele sunt implantate în muşchiul cardiac prin diferite metode. Uneori se leagă între ele pentru a le da o lungime mai mare şi astfel numai cu două artere se pot realiza cu uşurinţă trei sau patru bypassuri. Dacă e să revenim la istoria dezvoltării tehnicilor de bypass, atât cel cu artere, cât şi cel cu vene au fost descrise la sfârşitul anilor ’60. Fiind mai uşor de făcut, bypassurile cu vene s-au practicat pe scară largă. Un studiu făcut la mijlocul anilor ’80 de cei de la Cleveland Clinic din SUA a arătat superioritatea netă a bypassuri-lor cu arteră toracică internă faţă de cele venoase. De atunci, colectivele cu experienţă încearcă să adopte această strategie. Este vorba de o intervenţie care este mult mai delicată şi necesită mai multă practică şi disciplină decât bypassurile cu vene.

Cât serveşte un bypass?
Un bypass arterial, dacă este bine făcut, trebuie să funcţioneze toată viaţa. Desigur, e important ca pacientul să corecteze stilul de viaţă şi să ia tratament pentru a stabiliza boala coronariană care l-a adus la intervenţie. Pentru un rezultat optim, e nevoie de o muncă în echipă în care atât chirurgii, cardiologii, cât şi dieteticienii, kinetoterapeuţii să-l facă pe pacient să conştientizeze că a ajuns la un moment în viaţă când trebuie să producă o serie de schimbări radicale. 

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri