Ce medicament comun administrat copiilor ar putea fi cauza hepatitei misterioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Experţii în Sănătate din Marea Britanie au anunţat că tratamentul cu paracetamol sau câinii de companie sunt două posibile cauze ale hepatitei misterioase care face din ce în ce mai multe victime în rândul copiilor din toată lumea.

Specialiştii în sănătate din Marea Britanie au ajuns la aceste concluzii după mai multe discuţii cu părinţii şi chestionare trimise familiilor afectate. Astfel, trei sferturi dintre copii au utilizat paracetamol înainte de declanşarea bolii, o mică parte dintre aceştia raportând consumul de ibuprofen. 

Potrivit datelor oficiale, 163 de copii din Marea Britanie au contractat boala, iar 11 dintre aceştia au nevoie de un transplant de ficat.

Ce este hepatita

Hepatita este o inflamaţie a ficatului, de obicei cauzată de virusul Hepatitei A, B, C, D sau E. Niciunul dintre copiii din Marea Britanie nu a fost testat însă pozitiv pentru aceste tulpini şi niciunul nu este considerat a fi imunocompromis.

Totuşi, oficialii britanici din domeniul sănătăţii spun că riscurile ca un copil să dezvolte hepatită rămân extrem de scăzute, însă este foarte important ca părinţii să cunoască simptomele.

Care sunt simptomele hepatitei

  • îngălbenirea pielii sau a părţii albe a ochilor (icter)
  • urină închisă la culoare
  • fecale de culoare deschisă
  • piele iritată
  • dureri musculare şi articulare
  • febră
  • stare generală proastă
  • oboseală neobişnuită
  • pierderea poftei de mâncare
  • dureri de burtă

Doctorul Meera Chand, medic infecţionist, a avertizat că părinţii ar trebui să fie atenţi încă de la primele simptome, potrivit The Sun.

„În special la icter, dacă apare o nuanţă galbenă în albul ochilor, contactaţi imediat medicul! Investigaţiile noastre continuă să sugereze că există o asociere cu adenovirusul, iar studiile noastre testează această asociere în mod riguros. De asemenea, cercetăm şi alţi factori, inclusiv infecţia anterioară cu SARS-CoV-2 şi lucrăm îndeaproape cu partenerii noştri academicieni pentru a înţelege mecanismul leziunilor hepatice la copiii afectaţi”, a explicat medicul.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite