Artrita reumatoidă, vindecată pentru prima dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii de la Ecole polytechnique fédérale din Zurich (EPFZ) au reuşit să găsească un tratament eficient împotriva artritei. Acesta a dat rezultate extraordinare pe şoareci şi urmează să fie testat şi pe pacienţi umani.

Artrita reumatoidă reprezintă o inflamaţie a articulaţiilor, foarte dureroasă, care afectează între 0,5 şi 1% din populaţia mondială, potrivit EPFZ. În stadii avansate, boala poate distruge articulaţiile, dar şi oasele.

Până acum, medicii au folosit diverse medicamente pentru a încetini sau opri evoluţia bolii. Cercetătorii elveţieni au reuşit însă, pentru prima dată în istorie, să obţină o vindecare completă a acestei boli, într-un cadrul unui experiment efectuat pe şoareci de laborator.

Terapia folosită de oamenii de ştiinţă constă într-o combinaţie unică a unui anticorp “înarmat“ cu un mesager intercelular numit interleukin 4 (IL-4) şi dexatemazona, un medicament steroid folosit deja în tratamentul antiinflamtor al artritei reumatoide în cazul oamenilor.

Cercetătorii au descoperit că anticorpul "înarmat" alături de acel medicament dau rezultate promiţătoare, inflamaţiile tipice acestei boli dispărând în doar câteva zile de la aplicarea tratamenului.

În schimb, administrate separat, cele două componente ale terapiei nu au niciun efect, a explicat Teresa Hemmerle, unul dintre autorii studiului.

Teste clinice pe pacienţi umani care suferă de artrită reumatoidă sunt prevăzute să aibă loc în 2015. Acestea vor fi coordonate de compania specializată în biotehnologie Philochem, care are sediul general în apropiere de Zurich, proiectul fiind susţinut de Comisia federală pentru tehnologie şi inovaţie (CTI) din Elveţia.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite