Vlad Voiculescu nu a ştiut că în ordinul dat de Ministerul Sănătăţii scrie că persoanele decedate de Covid se înmormântează fără haine
0
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a avut, joi, o dispută cu jurnaliştii pe tema unei prevederi legale care interzice îmbrăcarea pacienţilor care au murit de coronavrs. Ministrul a susţinut că nu există o astfel de prevedere. Ulterior, într-o postare pe Facebook, şi-a recunoscut greşeala, precizând: „Am preluat o informaţie parţial greşită”.
„Nu spune nicaieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie dezbrăcaţi. Dacă nu s-a respectat undeva este lipsa unui bun simţ elementar (...) Nu există nicio prevedere într-un ordin de ministru care spune că oamenii nu trebuie să fie îmbrăcaţi”, a afirmat, joi Vlad Voiculescu.
”Dacă cei de la pompe funebre au înmormântat oameni fără să
respecte legea, atunci, da, au făcut-o de capul lor şi nu are nimeni din
minister de ce să îşi ceară scuze pentru asta. Îmi pare foarte rău dacă s-a
întâmplat lucrul acesta. Nu are nicio legătură cu ce a semnat domnul Nelu
Tătaru în 2020. Va răspunde cine a greşit. Dacă cei de la pompe funebre nu au
respectat normele în vigoare”, a mai spus ministrul.
După ce i s-a citit din ordinul de ministru semnat de Nelu Tătaru în aprilie 2020, Vlad Voiculescu nu a mai făcut comentari.
Ordinul prevede: ”Cadavrele contaminate ca urmare a infecţiei COVID-19 confirmate prin teste specifice de laborator, care au fost autopsiate, se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârşitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecţiei. Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare şi nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”.
Ulterior, Vlad Voiculescu a venit cu precizări, într-o postare pe Facebook.
„Tocmai am avut declaraţii de presă. Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informaţie greşită şi am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, aşa cum mai mulţi reporteri au semnalat, o parte a celor decedaţi - şi anume cei autopsiaţi - conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecţiei cu SARS-CoV-2 «se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare şi nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac». Este o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi”, a scris Voiculescu pe reţeaua de socializare.