VIDEO Autostrada care începe în câmp şi se termină lângă un râu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul tronson din Autostrada Transilvania (A3), una dintre cele mai scumpe din lume, va funcţiona de la 1 decembrie, între Turda şi Gilău, doar ca variantă de ocolire a Clujului. Teoretic, România ar trebui să aibă peste 2.000 de kilometri de autostradă. Practic are mai puţin de 300, împrăştiaţi pe mici tronsoane în toată ţara.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

Pe hârtie, România ar trebui să aibă, în câţiva ani, peste 2.000 de kilometri de autostradă.

Principalele culoare rutiere pe care ar urma să se aştearnă covoarele de asfalt sunt Oradea-Braşov-Bucureşti-Constanţa şi Bucureşti-Albiţa (Coridorul IX).

Din toate acestea însă doar câteva segmente sunt „în grafic", în sensul că se află în stadiile de execuţie prevăzute în proiectele lor sau sunt chiar în folosinţă.

Este cazul A2 (Autostrada Soarelui) şi al vestitei centuri de pe A1 de la Piteşti, aflate deja în exploatare, la care se adaugă şantierul de la Bucureşti-Moara Vlăsiei, Cernavodă-Constanţa, unde lucrările sunt în desfăşurare, şi tronsonul Turda-Gilău de pe Autostrada Transilvania, care va fi inaugurat marţi.

Economie pentru localnici

A3 ar trebui să facă legătura cu vestul Europei. De pildă, traseul Budapesta-Cluj-Napoca înseamnă 463 de kilometri. O călătorie „lejeră", de maximum patru ore pe autostradă. Teoretic. Practic, un drum împărţit între cele două ore petrecute pe autostrada maghiară M3 până la Debrecen şi alte aproximativ patru pentru chinul de pe drumurile naţionale, în special după intrarea în România şi parcurgerea uneia dintre cele mai aglomerate şosele, Oradea-Cluj-Napoca.

Alternativa de pe hârtie este tocmai Autostrada Transilvania şi ar urma să scurteze cu minimum două ore distanţa între România şi vestul Europei. Când exact, nu ştie nimeni când. Şi totuşi, toţi se laudă cu inaugurarea, marţi, a primului tronson al autostrăzii. De fapt, o simplă „insulă" de şosea civilizată în marea de drumuri naţionale chinuitoare din Ardeal.

42 de kilometri care pornesc dintr-un câmp toxic ce tocmai a fost decontaminat, lângă Turda, şi se termină la Gilău, pe marginea Someşului. Astfel, aşa cum au anunţat şi oficialii, autostrada „suspendată" va funcţiona ca o centură ocolitoare a oraşului Cluj-Napoca.

Principalii beneficiari vor fi atât şoferii aflaţi în tranzit, care vor parcurge secţiunea în maximum 30 de minute, cât şi clujenii, care vor scăpa, conform specialiştilor, de 5.000 de maşini (aproximativ 30% din traficul de tranzit).

Următorul pas ar fi finalizarea lucrărilor din judeţul Bihor, pe tronsonul de 64 de kilometri dintre Suplacu de Barcău şi Borş: un viaduct impresionant la Suplacu de Barcău, al doilea ca lungime din Europa (1,8 kilometri), plus amenajarea terasamentului în zona Chiribiş. Mai încolo, spre graniţă, aproape pustiu. Nici măcar localnicii nu ştiu cu exactitate unde va fi autostrada. Doar au auzit că va fi. Cândva.

„S-au făcut unele parcelări în Şardu, unul din satele prin care va trece autostrada. Foarte timid însă", a precizat Ovidiu Colceriu, primarul comunei Sânpaul.

image

Nu mai sunt bani

Pe celelalte tronsoane, nicio veste. Următorul pas al Bechtel ar fi terminarea tronsonului 2B (Câmpia Turzii - Gilău), mai precis prelungirea actualei secţiuni cu încă 12 kilometri.

Apoi, conform contractului încheiat între Bechtel şi CNADNR, lucrări pe secţiunile 3A şi 3B, Gilău-Mihăieşti (24 de kilometri) şi Mihăieşti-Suplacu de Barcău (76 de kilometri). „Termenele de finalizare pentru aceste secţiuni sunt 31 decembrie 2011, respectiv 31 decembrie 2010. Motivele întârzierilor sunt legate de nefinalizarea proiectării, de lipsa finanţării şi a exproprierii terenurilor ", a precizat Bogdan Sgârcitu, directorul de comunicare al Bechtel.

Lipsa banilor a fost invocată şi de Dorina Tiron, directorul general al CNADNR, care a precizat că statul român va insista în 2010 pe prelungirea „insulei" de autostradă până la Câmpia Turzii, respectiv pe continuarea lucrărilor între Suplacu de Barcău şi Borş.

Alt constructor?

Din cauza dificultăţilor cu care se desfăşoară lucrările şi a lipsurilor financiare, Ministerul Transporturilor a anunţat că ia în calcul inclusiv renegocierea sau chiar rezilierea unei părţi a contractului cu constructorul american Bechtel. La ultima sa vizită pe şantierul autostrăzii, ministrul Radu Berceanu a afirmat că statul va putea finanţa construcţia între Borş şi Târgu-Mureş.


„Pentru restul traseului, de la Târgu-Mureş la Braşov, va trebui să găsim soluţii alternative", a spus Berceanu, care nu a negat faptul că soluţia ar putea fi atribuirea lucrărilor către un alt constructor, printr-un parteneriat public-privat.

Contractul cu Bechtel

- 2004 - Guvernul Adrian Năstase acorda companiei americane Bechtel contractul de execuţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş.
- 2005 - Noua administraţie decide întreruperea lucrărilor, pe motiv că trebuie reanalizate contractele încheiate de guvernarea precedentă. Termenul de finalizare a fost prelungit până în decembrie 2013.
- August 2008 - Bechtel anunţa că a finalizat o porţiune de cinci kilometri de autostradă dintr-un sector cu o lungime de 25 de kilometri, care face legătura între Gilău şi Câmpia Turzii.
- Noiembrie 2008 - Un control efectuat la solicitarea CNADR scoate la iveală faptul că Bechtel a făcut greşeli de proiectare şi de execuţie pe acel tronson şi că defecţiunile au determinat alunecări de teren.

Avem cele mai scumpe drumuri din Europa

Construcţia fiecărui kilometru de autostradă costă, în România, mai mult decât în celelalte ţări din UE. „Vârful de lance" în acest sens este reprezentat de viitorul tronson Comarnic-Braşov, ale cărui costuri se ridică la 57 de milioane de euro pentru fiecare kilometru. Până în prezent, cea mai scumpă autostradă din Europa a fost construită în Anglia, între Birmingham şi Manchester, cu o valoare medie de 51 de milioane de euro pe kilometru.

În Germania, între München şi Augsburg, a fost construită o autostradă cu 20 de milioane de euro pe kilometru. La acelaşi nivel mediu al costurilor se regăseşte şi Grecia.

De pildă, Attiki Odos are un cost total de 1,3 mi­liar­de de euro. Cu o lungime de 65,2 kilometri, autostrada are câte trei benzi de mers pe sens. Prin zona mon­tană, autostrada are 38 de po­duri, 100 de pasarele, 25 de pasaje şi 56 de tuneluri.

Una dintre cele mai ieftine autostrăzi din UE este cea care leagă Zagreb de Split, în Croaţia, cu o lun­gi­me de 380 de kilometri. Costul total al acesteia a fost de 2,3 miliarde de euro, adică o medie de şase milioane de euro pe kilometru.

O altă autostradă, şi mai ieftină, se află acum în stadiul de proiect, tot în Croaţia, şi va lega Ungaria de Bosnia-Herţe­govina. Cu o lungime de aproape 90 de kilometri, auto­strada are un preţ total de 300 de mili­oane de euro şi un cost mediu de 3,4 milioane de euro pe kilometru.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite