Videanu: Guvernul a aprobat un memorandum privind acordarea garanţiei Ford | adevarul.ro

Videanu: Guvernul a aprobat un memorandum privind acordarea garanţiei Ford

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat ieri că Guvernul este foarte aproape de a acorda o garanţie companiei Ford România, pentru ca aceasta să demareze investiţiile la uzina din Craiova.

"Procedurile sunt avansate. Sunt foarte aproape de a acorda acea garanţie pentru Ford. Atât locurile de muncă, cît şi taxele vor reprezenta o sursă importantă de venit pentru autorităţile din Craiova, Guvernul României a aprobat un memorandum privind acordarea garanţiei Ford", a declarat Videanu, citat de NewsIn.

"Sunt procedurile de legătură în vedearea acordării acestei garanţii guvernamentale. Acum depinde de Ford cum se va organiza. Guvernul e pregătit să acorde această garanţie. Pentru România această investiţie e extrem de importantă”, a adăugat ministrul economiei, la Craiova.

România va acorda pentru Ford România cea mai mare garanţie din ultimii 20 de ani, în valoare de 320 milioane de euro, pentru investiţiile de la uzina din Craiova.

Ford a achiziţionat fabrica de la Craiova în martie 2008 şi prin contractul de privatizare s-a angajat să investească în România 675 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2012 şi să crească numărul locurilor de muncă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite