Valea Jiului a rămas fără apă caldă
0Mii de familii au rămas fără apă caldă din cauza datoriilor de aproape şapte sute de miliarde de lei vechi pe care societăţile de termoficare le au către Termocentrala Paroşeni.
Mii de familii au rămas fără apă caldă din cauza datoriilor de aproape şapte sute de miliarde de lei vechi pe care societăţile de termoficare le au către Termocentrala Paroşeni.
Reprezentanţii termocentralei au avertizat în zadar firmele de distribuţie a căldurii şi apei calde că dacă nu-şi achită restanţele vor lua măsuri drastice.
Astfel că, de trei luni, peste 15.000 de persoane din Valea Jiului nu au apă caldă la robinet. Sistarea se va prelungi şi mai mult pentru că, de la 1 septembrie, Termocentrala de la Paroşeni a intrat în reparaţii capitale.
"Nu vom mai putea furniza apă caldă până în data de 1 octombrie. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după data respectivă", a spus Nicolae Petroi, director general al sucursalei Paroşeni.