Uruguay: anularea legii de "amnistie" respinsă
0Uruguayenii au respins duminică anularea legii de "amnistie" a unor crime comise în timpul dictaturii (1973-1985), printr-un referendum organizat pe marginea primului tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit a două sondaje realizate la ieşirea din birourile de vot, transmit AFP şi AP.
Între 47,7 la sută şi 48,3 la sută din alegători au votat cu "da" la propunerea de reformă constituţională, destinată să suprime legea denumită a "caducităţii', care a împiedicat pentru mult timp orice urmărire contra militarilor şi poliţiştilor vinovaţi de violări ale drepturilor omului sub regimul civilo-militar.
"Noi putem afirma aproape sigur că legea caducităţii va fi menţinută", a declarat la canalul de televiziune Canal 4 Oscar Bottinelli, de la institutul de sondaje Factum, care creditează 'da' cu 47,7 la sută din voturi.
Potrivit lui Ignacio Suaznabar, de la institutul de sondaje Equipos Mori, 48,3 la sută din alegători au votat cu "da" pentru anularea legii caducităţii, deşi rezultatul anchetei nu permitea încă să se spună că anularea a fost respinsă, conform afirmaţiilor sale la canalul de televiziune Canal 10, citat de Agerpres.
Pentru anularea acestei legi este nevoie de jumătate plus unu din voturile valabil exprimate.
Potrivit partizanilor lui "da", anularea trebuie să permită redeschiderea tuturor dosarelor clasate în urma acestei legi adoptate în 1986, care obligă judecătorii să consulte executivul pentru a şti dacă ei pot urmări sau nu membri ai forţelor de ordine.
Numai 10 responsabili din poliţie sau militari au fost condamnaţi pentru acte de violenţă comise în timpul dictaturii, care a lăsat 231 de dispăruţi în Uruguay şi în străinătate, potrivit Comisiei de Pace, creată de preşedinţie în 2000.























































