Un tânăr în vârstă de 27 de ani, succesorul lui Joerg Haider
Un apropiat al lui Joerg Haider, Stefan Petzner, în vârstă de 27 de ani, a fost desemnat duminică să conducă partidul populist BZOe, după moartea liderului istoric al extremei drepte austriece, într-un accident rutier produs sâmbătă, relatează AFP, citată de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al lui Haider din 2004, Stefan Petzner ocupa, începând din 2006, funcţia de secretar general al BZOe şi este considerat "fiul adoptiv" al liderului decedat. El a fost desemnat în unanimitate de instanţele superioare ale partidului reunit la Viena.
Petzner a fost preferat unor membri mai în vâstă ai partidului, cum ar fi fostul preşedinte al BZOe Peter Westenthaler, sora lui Haider, Ursula Haubner, sau deputatul şi ideologul Ewald Stadler, ale căror nume au circulat fără să întrunească însă unanimitatea.





















































