Un român s-a dat „partener de afaceri” cu fotbalistul Bernardo Silva, pentru a scăpa de extrădarea în Franța pentru trafic de persoane
0Un român de 38 de ani a încercat să scape de deportarea din Marea Britanie inventând o poveste incredibilă: a pretins că este partener de afaceri al internaționalului Bernardo Silva și că se află în negocieri cu Manchester Cityl.

Dragoș Lujinschi, român în vârstă de 38 de ani, a ajuns în atenția tabloidelor britanice după ce a încercat să-i păcălească pe magistraţii din Regatul Unit pentru a evita extrădarea. Potrivit The Sun, el s-a prezentat la Tribunalul Magistraturii din Westminster, acolo unde a fost citat în vederea extrădării în Franţa, susținând ar fi „partener de afaceri” cu Bernardo Silva, starul portughez al campioanei Angliei, şi că urmează să investească în forbal.
„L-am contactat pe Bernardo Silva pentru a găsi un post de antrenor și pentru a investi în cluburi mai mici, cu scopul de a ajuta Premier League”, a declarat Dragoş Lujinschi în fața judecătorilor, completând: „Există posibilitatea să semnez un contract cu ei. Aceste perspective ar fi ruinate dacă aș fi extrădat”.
De la apeluri false, la trafic de persoane
În realitate, Dragoș Lujinschi avea deja un trecut judiciar destul de complicat. În decembrie 2024, el fusese condamnat la 16 luni de închisoare pentru apeluri abuzive la serviciile de urgență, după ce sunase de zeci de ori și chiar amenințase cu moartea. Conform dosarului, românul încercase inclusiv să distrugă ușa dubei poliției după o arestare.
Problemele lui Dragoş Lujinschi sunt însă mult mai serioase, pentru că autoritățile franceze au emis pe numele său un mandat pentru trafic de persoane, după ce în anul 2019 el a fost prins transportând migranți în Franța. Astfel, odată ajuns în custodia judecătorilor francezi, el riscă o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru trafic de persoane.
Deşi în fața instanței londoneze românul a susținut că o eventuală extrădare i-ar distruge „cariera fotbalistică” și chiar a afirmat că se teme de abuzuri în închisorile franceze, judecătoarea Annabel Pilling a respins pledoaria sa, considerând-o „deloc plauzibilă”.
„Orice legături cu Manchester City sau Bernardo Silva sunt pure invenții. Nu există dovezi care să susțină aceste afirmații”, au conchis magistrații, potrivit relatării The Sun.
Pe contul său de Facebook, românul apare într-o serie de fotografii îmbrăcat în echipament sportiv, alături de mesajul "Back to fotbal".

În ciuda încercării disperate de a se prezenta drept „om de fotbal” conectat la Premier League, Dragoş Lujinschi va fi extrădat în Franța, unde îl așteaptă un nou proces pentru tentativă de trafic de migranți.