Un prizonier al CIA a fost pe punctul de a muri din cauza torturilor la care a fost supus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abu Zubaydahm, suspectat de americani că ar fi fost membru al reţelei al-Qaida, a fost de patru ori pe punctul de a muri din cauza torturilor la care era supus de CIA, potrivit unor noi documente prezentate ieri de o organizaţie americană, relatează AFP şi AP.

"După luni de suferinţă şi torturi, fizice şi mentale, nu mai erau interesaţi de rănile pe care mi le provocaseră, la ochi, stomac, la organele genitale. Erau uimiţi că eram aproape mort din cauza acestor răni, medicii mi-au spus că am fost de patru ori pe punctul de a murit", a povestit deţinutul.

Asociaţia americană pentru apărarea libertăţilor publice (ACLU) a obţinut printr-o acţiune în justiţie ca CIA să publice documente în care mai mulţi deţinuţi "de mare interes" povestesc despre interogatoriile lor în închisorile secrete ale CIA prin care au trecut înainte de a ajunge la Guantanamo. "Iată ce înţelegeam din ceea ce îmi spunea agentul CIA care mă interoga: 'nu eşi american, nu eşti pe teritoriu american, deci nu eşti protejat de Constituţie' ", a povestit Mohammed al-Nashiri, acuzat că a participat la atentatul asupra USS Cole, soldat cu 17 morţi în 2000.

Aceste declaraţii sunt scoase din audierile în faţa unui tribunal militar de la Guantanamo, care trebuia să decidă ce prizonieri urmau să fie consideraţi "inamici combatanţi",

"În variantele precedente ale acestor documente, CIA a eliminat orice fel de referire la relele tratamente", a precizat ACLU într-un comunicat, adăugând că anumite pasage din documentele publicate luni au fost înnegrite.

Suspecţii de terorism de la Guantanamo au minţit din cauza torturii
    
Khalid Sheikh Mohammed, unul dintre teroriştii care au recunoscut că au plănuit atacuri ale Al-Qaida, s-a plâns că anchetatorii CIA care l-au interogat l-au forţat să mintă sub tortură, deşi şi-a asumat vina pentru peste 20 de atentate, conform aceloraşi documente guvernamentale date publicităţii ieri.  care conţin stenograme ale unor audieri de la Guantanamo.

"Inventez diverse poveşti", a declarat Khalid Sheikh Mohammed la un moment dat în cursul unei audieri din 2007 de la Guantanamo.

Într-o engleză stricată, el a descris un interogatoriu în care a fost întrebat unde se află liderul Al-Qaida, Osama Bin Laden.

''Unde este?' Nu ştiu. Apoi mă torturează. Apoi spun: 'Da, este în zona asta'. Uneori mă întreabă dacă îl cunosc pe un membru Al-Qaida. Dacă spun nu, mă torturează", a spus la audiere Khalid Sheikh Mohammed, conform stenogramei.

Cu toate acestea, la aceeaşi audiere, Mohammed enumeră o listă de 29 de atentate teroriste în care a fost implicat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite