Un elev care a leșinat acasă a susținut Evaluarea Națională de pe patul de spital

0
0
Publicat:

Un elev din județul Bihor a susținut luni prima probă a Evaluării Naționale chiar în spital, după ce a leșinat la domiciliu înainte de examen. Situația a fost confirmată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor.

Un elev a susținut luni Evaluarea Națională chiar de pe patul de spital. FOTO: Shutterstock
Un elev a susținut luni Evaluarea Națională chiar de pe patul de spital. FOTO: Shutterstock

Potrivit inspectorului școlar general Alin Ștefănuț, incidentul s-a petrecut la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea.

„Dimineaţă, elevul a leşinat acasă, nu se ştie din ce cauză şi a fost transportat la spital, secţia de urgenţe. Părinţii au făcut solicitare pentru subiect de rezervă, l-au primit şi de la ora 13:00, elevul a susţinut examenul în spital”, a declarat acesta pentru Agerpres. 

Pentru desfășurarea examenului în condiții speciale, un membru al comisiei și doi asistenți s-au deplasat la unitatea medicală, unde a fost amenajată o sală improvizată pentru susținerea probei.

Un alt caz similar a fost înregistrat la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din comuna Tinca, unde o elevă a suferit un atac de panică și nu a mai susținut proba, fără a solicita subiect de rezervă.

La nivelul județului Bihor, la prima probă a Evaluării Naționale s-au înscris 4.452 de elevi, dintre care 4.238 au fost prezenți, iar 214 au absentat.

Calendarul Evaluării Naționale 2026

După proba de luni, elevii susțin examenul la matematică pe 24 iunie, iar cei care au studiat într-o limbă a minorităților naționale vor participa și la proba de limba și literatura maternă, programată pe 26 iunie. 

Rezultatele inițiale vor fi afișate la începutul lunii iulie, iar media obținută la Evaluarea Națională reprezintă criteriul principal pentru admiterea în învățământul liceal. 

Ministerul Educației va publica subiectele și baremele de corectare în ziua desfășurării fiecărei probe, pe platforma subiecte.edu.ro, de regulă în jurul orei 15:00.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite