Tudorel Toader, explicații despre proiectul privind pensiile magistraților: „Eu cred că va trece de CCR”
0Fostul judecător constituțional Tudorel Toader este convins că proiectul de lege referitor la pensiile magistraților nu va întâmpina probleme la Curtea Constituțională a României. Guvernul își dorește ca modificările să fie adoptate până la 1 octombrie 2025.

Potrivit documentului, vârsta de pensionare pentru magistrați va fi stabilită la 65 de ani, urmând să crească eșalonat, anual. De asemenea, pensia nu va putea depăși 70% din ultimul venit.
Tudorel Toader a explicat că judecătorii constituționali sunt exceptați de la aceste prevederi, întrucât nu sunt considerați magistrați în sensul clasic al termenului.
„Judecătorii Curții Constituționale au o lege specială, legea 47 din 1992, cu unele modificări, e adevărat, care reglementează statutul acestora, activitatea, chiar și regimul de pensionare. Prin urmare, faptul că sunt exceptați din proiectul de lege privind magistrații apare ca fiind firesc. Pentru că judecătorii constituționali nu sunt magistrați, în sensul clastic al cuvântului”, a declarat acesta sâmbătă, 16 august, pentru Digi24.
Toader a subliniat că există diferențe esențiale între cele două categorii:
„Pentru că magistrații au drept de carieră, sunt selectați și pregătiți prin Institutul Național al Magistraturii. Judecătorii constituționali au altă procedură de numire. Plus de asta, mandatul un judecător constituțional este fix de 9 ani, nu poate fi prelungit, nu poate fi reînnoit, nu poate fi revocat. Prin urmare, fac parte din două categorii distincte, încât separația la care proiectul de lege sau face referire este normală.”
Proiectul prevede și penalizări pentru pensionarea anticipată, de 2% pentru fiecare an până la atingerea vârstei standard. Totodată, este menținut și bonusul de 1% pentru fiecare an care depășește stagiul minim de 25 de ani.
„Eu cred că proiectul va trece de CCR”, a concluzionat fostul ministru al Justiției și fost judecător constituțional.