„Trei surori” la Teatrul „Eminescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa se va juca la sala Atelier, mâine seară, de la ora 18.00

Rolurile Olgăi, Maşei şi Irinei vor fi interpretate de Dana Bucătaru, Silvia Luca şi Gina Pătraşcu.

Iubitorii teatrului sunt aşteptaţi sâmbătă, 14 martie, de la ora 18.00, la Teatrul „Mihai Eminescu", unde vor putea viziona piesa „Trei surori", o adaptare după opera cu acelaşi nume a lui A.P. Cehov, în regia maestrului Alexandru Vasilache. Scenografia va fi asigurată de Mihai Pastramagiu.

„Ideea spectacolului se bazează pe singurătatea şi tristeţea celor trei surori, iar acţiunea se petrece după epuizarea ultimelor replici din piesa lui Cehov. „Am dorit să scot în evidenţă ce s-a ales de speranţa lor de a evada din acel cadru, din singurătate. Este una din piesele extraordinare ale lui Cehov, iar eu am înrămat doar trei personaje şi, fără să intervin pe text, am plasat acţiunea după finalizarea piesei, păstrând ideile de bază", a precizat regizorul Alexandru Vasilache.

„Amadeus", următoarea premieră

„Trei surori" nu este singura premieră din această lună, regizată de Alexandru Vasilache. Tot în luna martie va avea loc şi premiera spectacolului „Amadeus". În urmă cu câteva zile, Alexandru Vasilache a primit în Republica Moldova titlul onorific de artist al poporului.

„Spectacolul pe care l-a creat va fi inovator în ceea ce priveşte teatrul, deoarece se vor crea alte conexiuni între scenă şi public, va fi un cadru mai intim şi mai familiar", a mai adăugat directorul Teatrului „Mihai Eminescu", Traian Apetrei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite