„The Telegraph“: „Nürnberg-ul României“ începe cu procesul unui comandant de închisoare comunistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarul britanic „The Telegraph” a publicat miercuri un articol referitor la procesul lui Alexandru Vişinescu, persoană care a condus închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat, fiind acuzat de crime împotriva umanităţii în perioada de dinainte de 1989, cei din Albion considerând la Bucureşti a început „Nürnberg-ul României”.

„Alexandru Vişinescu, în vârstă de 88 de ani, este acuzat de instituirea unui «regim de exterminare», prin înfometare şi bătăi, în una dintre cele mai cunoscute închisori din România”, este fraza de început a articolului semnat de Matthew Day.

„Procesul este considerat în România un pas istoric în încercarea ţării de a confrunta crimele comise cu acordul guvernului comunist la mijlocul secolului al XX-lea. Este prima dată când un lider al sistemului justiţiei criminale a statului ajunge în faţa instanţei”, precizează publicaţia britanică, aceasta punctând faptul că „aproximativ 600.000 de oameni au fost deţinuţi de autorităţile comuniste în perioada 1947 – 1989”.

Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost trimis pe 18 iunie în judecată de Parchetul General fiind acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici. Acesta este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat.

În documentul trimis judecătorilor, procurorii explică în detaliu modul prin care Vişinescu înţelegea să conducă şi să pedepsească deţinuţii politici încarceraţi în unitatea pe care o conducea. 

„Regimul alimentar, instituit în perioada când inculpatul Vişinescu a fost comandant, constând în ciorbă pe bază de arpacaş, varză, cartofi şi câteodată fasole, rotite într-o ordine oarecare, a fost unul de înfometare şi de exterminare. Pe toată perioada detenţiei, alimentaţia zilnică nu depăşea 500-600 de calorii”, arată anchetatorii în rechizitoriu.

„The Telegraph” citează doi reprezentanţi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), directorul instituţiei, Radu Preda, precum şi pe cercetătorul Cosmin Budeancă.

De asemenea, despre procesul intentat lui Vişinescu a scris şi „The Guardian”, publicaţie care prezintă diferite aspecte ale acestui subiect. Sunt citate declaraţii ale unor foşti deţinuţi sau ale rudelor acestora. Un astfel de exemplu este reprezentant de văduva generalului Ion Eremia, decedat în anul 2003. Aceasta a vorbit despre tratamentul la care soţul ei a fost supus în timpul celor 14 ani de închisoare şi a celor  25 de ani de muncă silnică la care a fost condamnat.

Văduva lui Ion Eremia a cerut instanţei daune de 100.000 de euro, respectiv 20.000 de euro daune morale şi 80.000 de euro daune materiale, invocând că a avut foarte mult de suferit în perioada comunistă.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite