Taxa de drum în Bulgaria se achită, de la 1 februarie, doar în unităţile speciale din vămi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxa de drum în Bulgaria va putea fi plătită doar în punctele de trecere a frontierei
Taxa de drum în Bulgaria va putea fi plătită doar în punctele de trecere a frontierei

Şoferii care intră în Bulgaria nu vor mai putea plăti taxa de drum decât la ghişeele special amenajate din incinta punctelor de trecere. Până în prezent, vinieta de drum se putea cumpăra de la benzinării. Măsura a intrat în vigoare la 1 februarie.

Vestea bună este că va fi eliminată specula unor agenţi economici, care puneau ilegal adaos comercial la vânzarea vinietei. Partea proastă este că, odată trecuţi de vamă, şoferii nu mai au alternative la plata taxei de drum.

Ghişeele la care se achită taxa, din cadrul Agenţiei Vamale a Bulgariei, sunt amplasate în punctele de frontieră Vidin/Calafat, Ruse/Giurgiu, Silistra/Ostrov, Kardam/ NegruVodă şi Duran Kulak/Vama Veche, imediat după efectuarea controlului la intrarea pe teritoriul Bulgariei. Plata se va putea face în euro, leva, dar şi electronic, cu cardul bancar.

„Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, cu privire la faptul că, din data de 01.02.2017, au intrat în vigoare noi modificări la legea circulaţiei pe drumurile publice pe teritoriul statului vecin. Conform modificărilor legislative, conducătorii mijloacelor de transport care intră în Bulgaria îşi pot continua călătoria pe teritoriul statului vecin numai după ce efectuează plata taxei pentru drumuri, conform categoriei din care atovehiculul face parte, doar de la unitatea specială din cadrul Agenţiei Vamale a R.Bulgaria”, anunţă un comunicat dat  publciităţii joi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite