Tanczos Barna: „Nu pot să concep ca un primar care nu a rezolvat problema salubrizării şi a depozitării deşeurilor să câştige din nou alegerile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control al Gărzii de Mediu în Sinteşti Ilfov deseuri FOTO Inquam Photos / George Călin
Control al Gărzii de Mediu în Sinteşti Ilfov deseuri FOTO Inquam Photos / George Călin

Multe zone din România sunt acoperite de munţi de deşeuri, iar aerul din mai multe oraşe ale ţării este greu de respirat, în special în Capitală, care este înconjurată de gunoaie. De vină pentru această situaţie în care se află ţara noastră sunt primăriile şi cetăţenii, care, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna, au „mentalitate de Evul Mediu”.

„Este iresponsabilitatea incredibilă a autorităţilor publice locale şi a cetăţenilor, pentru că aceste gunoaie ajung pe câmpuri, pe şosele, în şanţuri, în lacuri, în râuri, din cauza nepăsării şi a mentalităţii de Evul Mediu. Eu nu pot să înţeleg cum cetăţenii sau autorităţile pot lucra sau trăi în acest fel”, a afirmat ministrul Mediului, Tanczos Barna, la Digi24.

Potrivit ministrului, la nivelul Gărzii de Mediu se munceşte la foc continuu pentru identificarea terenurilor cu depozite ilegale de deşeuri şi pentru amendarea proprietarilor, însă, dacă oamenii nu renunţă la această mentalitate, degeaba se fac aceste eforturi.

„Mergem de la parcelă la parcelă, din loc în loc, identificăm terenuri, depozite ilegale de gunoi, verificăm proprietarul, dăm amenzi şi se dispune ecologizare. În cazul în care în termenul prevăzut nu se face, se ajunge la plângere penală. Se lucrează la foc continuu, dar repet, nu se poate controla cât aruncă cetăţenii. Dacă nu se schimbă mentalitatea, dacă nu se dezobişnuiesc unii de a arunca pur şi simplu pe geam, din maşină, sticla, doza de bere sau punga, degeaba”, a adăugat Tanczos Barna.

 

Problema platformelor

Potrivit ministrului Mediului, în majoritatea localităţilor în care se găsesc sute de mormane de deşeuri aruncate ilegal, există servicii de salubrizare, astfel că gunoaiele menajere se ridică. Într-adevăr, recunoaşte ministrul, primăriile au probleme în ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor din construcţii pentru că nu există platforme care să facă acest lucru să fie posibil, deşi ele sunt prevăzute în lege. Există, însă, un proiect finanţat prin PNRR.

„Pentru asta venim cu finanţare în PNRR. Construim pentru UAT-uri platforme unde să poată depozita deşeurile din construcţii, textile voluminoase, mobilă şi ce mai aruncă oamenii din casă. (...) Finanţăm astfel de platforme astfel încât de anul viitor să apară acel loc unde omul să poată să îşi ducă cu maşina ce are de dus.”

Desigur, aceasta ar fi soluţia pentru oamenii responsabili, care doresc să arunce gunoaiele într-un loc special amenajat, pe care însă nu-l au. În schimb, pentru cei iresponsabili, singura soluţie rămâne amenda, însă, spune ministrul, este aproape imposibil ca toţi aceştia să fie prinşi: „ Ar trebui să stăm cu camerele de luat vederi peste tot”.

Bucureştiul, cu mult în urmă faţă de restul capitalelor europene

Totodată, Tanczos Barna a subliniat faptul că Bucureştiul este cu mult în urmă faţă de celelalte capitale europene la capitolul serviciilor de salubrizare şi ar trebui să facă ceva pentru a recupera acest decalaj.

„Este o realitate dură, dar suntem rămaşi în urmă. Primăriile de sector şi Primăria Generală trebuie să vină să organizeze mai bine serviciul public de salubrizare, modalitatea de depozitare, de sortare şi să aducă la reciclare majoritatea deşeurilor care ajung în aceste centre de sortare. Reţetele există, nu trebuie să inventăm apa caldă, trebuie mai multă implicare. Eu nu pot să concep ca un primar care nu a rezolvat problema salubrizării şi a depozitării deşeurilor în comuna, oraşul, municipiul, capitala respectivă, să câştige din nou alegerile”, a conchis Tanczos Barna.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite