Sute de profesori, fără studii superioare
0La Iaşi, în majoritatea şcolilor de la ţară, predau profesori care nu au studii superioare. Dintr-un raport întocmit de Inspectoratul şcolar Judeţean reiese că 20% din suplinitorii care
La Iaşi, în majoritatea şcolilor de la ţară, predau profesori care nu au studii superioare. Dintr-un raport întocmit de Inspectoratul şcolar Judeţean reiese că 20% din suplinitorii care predau în şcolile ieşene nu au facultate. Astfel, din cele peste 3.000 de cadre didactice încadrate de ISJ Iaşi pentru anul şcolar 2006-2007, peste 600 au doar liceul. şefii învăţământului ieşean se arată îngrijoraţi de această situaţie, "cu atât mai mult cu cât sunt suplinitori cu studii medii care predau materii importante, cum ar fi limba română, matematica sau limbile străine". Pe de altă parte, sindicaliştii din învăţământ sunt de părere că situaţia se poate perpetua de la un an la altul, "în condiţiile în care salariile sunt de mizerie, şi o catedră la ţară nu mai este atractivă pentru cei care au o facultate. Naveta se face greu şi, în multe cazuri, nici nu se plăteşte".























































