Şoferi de TIR, printre care şi români, ţinuţi în frig la graniţa cu Germania. Sunt obligaţi să facă test COVID-19 VIDEO
0Germania a impus, începând de duminică seara, ca toţi şoferii de TIR care intră în ţară dinspre Austria şi Cehia să prezinte teste COVID-19 negative. Măsura a dus la formarea de cozi kilometrice.
„Omul şoselelor”, Ilie Matei, este cel care a semnalat pe pagina sa de facebook toată situaţia. Şoferul spune că este al doilea episod de acest gen din ultimele luni, după ce Marea britanie a închis accesul dinspre Franţa timp de cinci zile.
„De acesta dată nemţii sunt cei care au recurs la cerinţa unui test covid cu valabilitate de maximum 48 de ore tuturor celor care intră în Germania din Austria (zona Tirol pentru moment) şi Cehia, inclusiv şoferilor care până la acest moment erau excluşi de la acesta cerinţă”, scrie Ilie Matei.
Rezultatul a fost imediat. „În Cehia s-au format cozi kilometrice în aşteptare, se poate efectua test covid la ultimul peco înainte de intrarea în Germania, testul fiind gratuit aici. La Vaidhaus, testul costă 15 euro şi de asemenea cozile sunt kilometrice.
În Italia, pe A22 la ieşirea Verona Nord toate vehiculele sunt scoase din autostrada pt a fi verificate dacă şoferii au test covid efectuat, cei care merg către Austria şi Germania prin pasul Brennero. Cozile sunt de asemenea kilometrice”, spune Ilie Matei.
şoferul arată că Centrul de testare din parcarea Vipiteno a fost luat cu asalt, timpul de aşteptare pentru un test fiind de 3-4 ore. „ Nu încercaţi să fentaţi controlul ocolind pe rute naţionale pe Italia. La fiecare ieşire în autostradă, sensul spre Austria, sunt echipaje ale poliţiei stradale care vor controla daca aveţi test covid şi vă vor opri pt a nu se crea blocaje în vama cu Austria. Deocamdată sunt testaţi cei care au fost în parcarea Vipiteno, precum şi cei care au plecat din parcările de pe A22, sensul către Austria. Nu sunt acceptate testele rapide cumpărate din farmacii”, îi atenţionează Ilie Matei pe şoferii de TIR.
Toate acestea se întîmplă în timp ce afăr este o temperatură de -5°C, iar şoferii stau la cozi câte 8-10 ore. „Şoferii sunt trataţi că nişte animale şi lăşaţi în frig să îşi aştepte rândul. Acesta este mulţumirea adusă oamenilor care prin frig, călduri sau furtuni au fost în prima linie când alţi tremurau de frică în spatele uşilor închise”, spune Ilie Matei.
Şoferii solicită Ministerului de Externe din România şi Ministerului Transporturilor să intervină pentru a se rezolva situaţia.
„Culmea este că au fost depistaţi câţiva pozitiv la test, aşa că întrebarea omenească este: Ceilalţi cu care au luat contact în aceste ore,în condiţiile alea mizere, nu vor fi şi ei infectaţi la rândul lor? Ce se întâmplă cu cetăţenii români, şoferi de camion, depistaţi pozitiv”, se întreabă Ilie Matei.
Citeşte şi:
La moartea lui Pacepa, fondator al corupţiei contemporane în politica românească