Rusia: Opoziţia denunţă fraude în alegerile locale din Moscova

Partidul Iabloko, de opoziţie, a denunţat multiple fraude în scrutinul pentru desemnarea consiliului municipal din Moscova, în cadrul alegerilor locale care se desfăşoară duminică în majoritatea regiunilor Federaţiei Ruse, informează AFP.
Iabloko, singura formaţiune de opoziţie care a putut prezenta candidaţi la scrutin, a publicat întreaga zi pe site-ul său informaţii referitoare la neregulile şi fraudele constatate, semnalând mai ales 'venirea în masă a alegătorilor în birouri de vot care nu corespundeau locurilor lor de reşedinţă'.
'Juriştii partidului pregătesc o plângere pe lângă Comisia electorală a Moscovei', a indicat filiala Iabloko din capitala rusă.
Pe de altă parte, Comisia centrală electorală a anunţat că alegerile în 75 din cele 83 de regiuni ale Federaţiei Ruse se desfăşoară în linişte, fiind primite mai puţine plângeri decât la 1 martie, când au avut loc alegeri locale în toată ţara.
Partidul la putere, Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin, este marele favorit al scrutinului.
La Moscova, primarul Iuri Lujkov, în funcţie din 1992, are toate şansele să obţină o majoritate confortabilă, deşi opoziţia şi-a intensificat acuzaţiile de corupţie la adresa sa înaintea scrutinului.




















































