România, singura ţară din UE, care a rămas în afara reglementărilor bancare
România este singura ţară din Uniunea Europeană rămasă în afara reglementărilor bancare privind dreptul clienţilor de a transfera conturile de la o bancă la alta pe baza unui set de principii comune pentru transferul conturilor bancare, intrat în vigoare în UE.
Noile reglementări sunt aplicate începând cu 1 noiembrie, iar principiile au fost adoptate în 2008 de Comitetul European al Industriei Bancare (EBIC).
Potrivit noilor reglementări, consumatorii vor putea să-şi transfere conturile de la o bancă la alta, iar noua instituţie de credit le va acorda asistenţă pe tot parcursul operaţiunii, potrivit unui anunţ făcut de Comisia Europeană, pe 1 noiembrie.
'Îmbunătăţirea se datorează implementării de către asociaţiile bancare naţionale din statele membre a unui set de principii comune pentru transferul conturilor bancare, adoptat anul trecut de Comitetul European al Industriei Bancare (EBIC). De acum înainte, dacă un client vrea să-şi mute contul curent la altă bancă, noua bancă îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului', arată un comunicat al Executivului UE.
Potrivit informaţiilor furnizate Comisiei Europene de EBIC, toate asociaţiile bancare naţionale cu excepţia celei din România, au luat măsuri pentru implementarea acestor principii de autoreglementare în statele lor. In Portugalia aplicarea principiilor se va amâna cu o lună, iar în Polonia cu două.
'Salut faptul că asociaţiile bancare naţionale şi-au luat în serios acordul de autoreglementare şi au acţionat pentru ca principiile comune să fie gata de aplicare pana la 1 noiembrie. Vom urmări cu toată vigilenţa ca aceste principii să se aplice efectiv în practică', a declarat comisarul pentru piaţa internă şi servicii, Charlie McCreevy.
Majoritatea asociaţiilor bancare naţionale au comunicat că transferul se va efectua fără nicio taxă pentru client.
Conform principiilor comune pentru transferul conturilor bancare, adoptate în decembrie 2008 de sectorul bancar european, în cazul în care un client vrea să-şi mute banii la altă bancă, aceasta din urmă va acţiona ca principal punct de contact şi îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului.
Noua bancă va colabora cu cea veche spre a se asigura că plăţile periodice ale clientului, cum ar fi debitele directe şi ordinele de plată permanente, sunt transferate rapid şi fără probleme. Noua bancă va acorda asistenţă clientului la inchiderea contului vechi şi la mutarea soldului în noul cont.



















































