România o ia la vale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terasamentul căii ferate în zona Balota, judeţul Mehedinţi, s-a surpat sâmbătă noapte, iar trei trenuri au fost oprite din drum
Terasamentul căii ferate în zona Balota, judeţul Mehedinţi, s-a surpat sâmbătă noapte, iar trei trenuri au fost oprite din drum

Odată cu topirea zăpezii, râurile se umflă şi inundă gospodării. Drumurile se surpă şi iau cu ele case şi copaci. Hidrologii au o veste proastă: codul portocaliu a fost extins până azi la ora 16.00, pe râurile din sud-vestul ţării, unde se pot produce în continuare inundaţii.

UPDATE: Circulaţia pe Drumul Naţional 10 Buzău - Braşov, la ieşirea din oraşul Pătârlagele spre Nehoiu, a fost blocată, duminică seară, în jurul orei 22.30, după ce noaptea trecută traficul fusese închis din cauza unei alunecări de teren de mari proporţii şi reluat pe un sens duminică dimineaţă, anunţă Mediafax.

Mai citeşte şi:

După zăpadă a venit potopul

O alunecare de teren mai veche s-a reactivat zilele acestea, ca urmare a dezgheţului şi ploilor, lucru care a cauzat închiderea circulaţiei pe şoseaua care leagă Buzăul de Braşov. Din acelaşi motiv circulaţia feroviară ar putea fi afectată.

Peste 20 de trenuri sunt anulate pe magistrala care leagă Craiova de Drobeta-Turnu Severin, după ce terasamentul căii ferate s-a surpat sâmbătă noapte între halta Valea Albă şi staţia Balota, din judeţul Mehedinţi. Reprezentanţii CFR spun că reparaţiile vor dura cel puţin 30 de zile.

Trenul Intercity IC 594 Timişoara - Bucureşti a oprit foarte aproape de alunecarea de teren. „Am văzut la timp alunecarea de teren şi am reuşit să opresc trenul. Am anunţat impiegatul de mişcare şi acesta la rândul lui a sesizat autorităţile", a spus mecanicul trenului, Dumitru Ionescu.

De sâmbătă seara şi până duminică la prânz, malul se prăbuşise peste 2,5 metri, până la reabilitarea terasamentului, circulaţia trenurilor dinspre Bucureşti spre Timişoara şi invers desfăşurându-se pe relaţia Filiaşi - Simeria - Deva - Arad - Timişoara. Reprezentanţii CFR au anunţat că mai multe trenuri de călători care circulă pe această rută vor avea întârzieri de peste 120 de minute.

Se răstoarnă pământul peste ei

Alunecările de teren fac prăpăd şi în nordul judeţului Buzău, din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile şi a topirii zăpezii de pe versanţi. Astfel, Drumul Naţional 10, care leagă Buzăul de Braşov, a fost închis în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei alunecări masive de teren.

Peste o mie de metri cubi de mâl s-au scurs dintr-un versant, pe şosea, acoperind ambele sensuri de mers. Dezgheţul şi ploile din ultimele zile au reactivat o alunecare mai veche de teren şi la ieşirea din oraşul Pătârlagele.

Versantul de pe stânga Drumului Naţional 10 a luat-o la vale, iar malul a acoperit în mai puţin de o oră carosabilul, punând în pericol şi calea ferată, situată la mai puţin de trei metri de drum.

Rupţi de lume

Trei drumuri comunale din comuna buzoiană Colţi au fost afectate ieri tot de alunecări de teren, 75 de familii rămânând izolate. Drumul Comunal 71, reabilitat în vara anului trecut cu un milion de euro prin Programul SAPARD, s-a surpat, aseară, pe o porţiune de o sută de metri, în zona Colţii de Jos.

„Facem tot ce putem să stăm în calea muntelui. Am luat legătura cu firma care a făcut drumul, fiindcă e în garanţie, şi ne-a dat asigurări că îl vor reface", ne-a declarat Petrişor Rădulescu, primarul din Colţi.

Aproximativ 2.500 de persoane din două localităţi dâmboviţene, Pucheni şi Malu cu Flori, au rămas izolate, în urma unei alunecări de teren care a avut loc ieri-dimineaţă, pe Drumul Judeţean 724. Pământul a luat-o pur şi simplu la vale cu tot cu drum şi cu stâlpii de electricitate.

Locuinţe evacuate

Localnicii sunt nevoiţi să meargă pe jos până în comunele învecinate pentru a se aproviziona. „Aici lucrurile sunt ca după cutremur. Este obligatoriu ca localnicii să se mute în următoarele zile pentru a nu risca pierderi de vieţi omeneşti", a declarat prefectul Iancu Carcota. Craterele formate pe drum ating, pe alocuri, şi un metru şi jumătate.

Grupaj realizat cu sprijinul redacţiilor „Adevărul de Seară"

Cod portocaliu pentru sud-vestul ţării

Hidrologii au extins, ieri, avertizarea cod portocaliu pe râurile din şapte judeţe, unde până luni, la ora 16.00, se pot produce inundaţii. Sunt vizate râurile din judeţele Teleorman, Satu Mare, Dolj, Olt, Dâmboviţa
şi Giurgiu.

„Se instituie şi se menţine cod portocaliu în bazinele: Crasna, Desnăţui, Jiu inferior (sectorul Răcari-Podari), Vedea (Teleorman, Valea Câinelui), Argeş inferior (Săbar, Neajlov), aferente judeţelor Satu Mare, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmboviţa şi Giurgiu", se arată în avertizarea transmisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Hidrologii menţin şi avertizarea cod galben de inundaţii emisă vineri pentru mai multe râuri din vestul şi sud-vestul ţării.

„Scot apa pe-o parte şi vine din sus iar"

Pompierii au intervenit în cartierul craiovean Brestei pentru a scoate apa din gospodării  Foto: Florin Ardelean

Pompierii au intervenit în cartierul craiovean Brestei  pentru a scoate apa din gospodării

Zeci de familii din cartierul craiovean Brestei au fost din nou inundate, ieri, în urma ploilor şi a topirii zăpezii. Pompierii şi jandarmii au intervenit cu autospeciale şi pompe pentru a scoate apa din curţile oamenilor. Localnicii de pe strada Fermierului şi aleile adiacente spun că nu pot ieşi din case decât cu cizme de cauciuc.

„Scot apa pe-o parte şi vine din sus iar. E degeaba", se plângea Iuliana Almăşel. Familiile de pe Aleea I Cernele susţin însă că apa scoasă de pe Fermierului ajunge în gospodăriile lor. „Îşi bat joc de noi. Iau apa de acolo şi o varsă într-o baltă care e în spatele curţilor noastre", se revoltă Marian Ionaşcu.

Prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, spune că de vină sunt şi oamenii care şi-au ridicat case fără autorizaţie exact pe fostele canale colectoare.

Zeci de oameni de pe strada Petreşti din Târgu-Jiu au cerut şi ei sprijinul pompierilor, după ce gospodăriile le-au fost inundate. Gheorghe Andriţoiu (69 de ani) este proprietarul unei gospodării afectate.

„Autorităţile nu au făcut canal de scurgere şi, când plouă sau când se topesc zăpezile, ne inundă", a declarat Andriţoiu. „Nici nu mai pot ieşi în curte. Păsările le am închise de două zile", spune Maria Nanu, o altă localnică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite