România cumpără 58 de trenuri electrice noi, cu fonduri de la Uniunea Europeană: 13 orașe vor fi interconectate
0Guvernul a aprobat achiziționarea a 58 de trenuri noi, cu fonduri europene. Investiția este de 3,3 miliarde de lei și a fost aprobată în ședința de miercuri, 16 octombrie.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat achiziționarea trenurilor. „Aprobăm un proiect major de investiții ce conectează mari centre urbane prin transport feroviar modern. Cumpărăm 58 de trenuri electrice noi, o investiție de 3,3 miliarde de lei din bani europeni”, a declarat premierul Ciolacu.
Noile trenuri vor mai multe orașe din România. „13 municipii reședință de județ vor fi interconectate, printre acestea fiind Brașov, Craiova, Brăila, Galați, Bacău, Focșani, Arad, Deva, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea”, a precizat șeful Guvernului.
„Se aprobă nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții <conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracțiune electrică la nivelul întregii rețele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 - achiziția a 58 rame electrice RE-R2 și RE-R3. Lotul 1-Achiziția a 34 de rame electrice RE-R2 de 160 de locuri>, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se arată în proiectul aprobat de Guvern.
Menționăm că este vorba despre lotul 1 al achiziției de trenuri noi.
Finanţarea proiectului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
„Proiectul vizează creșterea calității serviciilor de transport feroviar de călători, atât prin creșterea frecvenței trenurilor pe anumite rute, cât și prin crearea de noi rute regionale cu scopul de a crește conectivitatea regională”, se arată în nota de fundamentare.
Pentru achiziționarea celor 34 rame electrice RE-R2 de 160 de locuri este necesară suma de 378.301.000 euro, respectiv 1.882.160.965 lei cu TVA.
Actualul parc este depășit și nu respectă standardele de calitate
Principalele motive care justifică achiziția de material rulant nou destinat transportului feroviar public de călători:
-actualul parc de vehicule feroviare deținut de operatorii de transport feroviar de călători privați și de stat din România a depășit deja sau este pe cale să depășească ciclul său de viață. Din acest motiv, există riscul ca în câțiva ani să nu mai existe un parc de vehicule feroviare disponibile pentru îndeplinirea obligațiilor minime de serviciu public;
-cea mai mare parte a vehiculelor feroviare destinate transportului de călători din România nu au nivelul de calitate cerut de obligațiile de serviciu public. Tehnologiile utilizate sunt depășite.
În consecință, vehiculele feroviare nu respectă standardele de calitate necesare pentru punerea în aplicare a contractelor de serviciu public, fapt care solicită prin urmare, înlocuirea acestora.
-operatorul de transport feroviar de călători cu capital de stat nu a achiziționat și nu are în parcul activ un număr suficient de material rulant care să deservească publicul călător;
-operatorii de transport feroviar de călători cu capital privat, care au intrat pe piața de transport feroviar din România, au achiziționat numai material rulant second hand.
Acestea au vechime considerabilă, care nu mai corespunde din punct de vedere al cerințelor europene de calitate și siguranță;