Român trimis în judecată de Parchetul European. Nume grele în dosarul de fraudă cu fonduri UE. La cine au ajuns banii solicitaţi pentru Delta Dunării
0Parchetul European condus de Codruţa Kovesi a anunţat joi că ancheta privind modul cum au fost folosite fondurile UE solicitate amenajarea Deltei Dunării a fost finalizată şi, ca urmare, un cetăţean român şi o societate comercială au fost trimişi în judecată.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Parchetului European (EPPO), dosarul a fost deschis după apariţia în presa locală a unei anchete legate de o fraudă de un milion de euro din fonduri UE prin programul ITI DD (instrumentul teritorial integrat Delta Dunării), cel mai mare de acest gen acordat vreodată unui stat UE.
Articolul, apărut în Info Sud-Est, dezvăluia modul în care banii veniţi de la Bruxelles au fost împărţiţi de câteva persoane între care existau relaţii personale, de afaceri sau politice. Printre numele amintite atunci se număra cel al fostului ministru Eugen Teodorovici, care ar fi conceput mecanismul de plată, şi al prietenului său Horia Teodorescu, președinte al Consiliului Județean Tulcea, care ar fi gestionat concret banii.
Potrivit aceleiaşi surse, compania lui Horia Teodorescu (PSD) a obținut fonduri pentru o unitate turistică, dar la adresa „pensiunii” funcționează, de fapt, o clinică medicală deținută de o protejata a sa, deputatul PSD Mirela Furtună. Un alt aspect semnalat a fost faptul că, deşi programul ITI DD era destinat cu prioritate pentru Delta Dunării, mai puţin de 15% din proiecte au ajuns acolo.
Anul trecut, într-un interviu, Laura Codruța Kovesi, şefa Parchetului European, dezvăluia faptul că s-a început o anchetă privind „o grupare infracțională care a folosit fonduri UE destinate dezvoltării Deltei Dunării pentru alte proiecte”.
Iată că, la finalizarea acesteia, Parchetul European a dispus trmiterea în judecată a cel puţin unei persoane şi a unei societăţi comerciale.
„În cauză este vorba despre un proiect de extindere a activităților unei societăți active în domeniul transportului de mărfuri pentru a include și servicii de construcții, prin achiziționarea de utilaje grele, cofinanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, care sprijină dezvoltarea Deltei Dunării. Contribuția UE și contribuția națională la proiect au reprezentat 70,95% din totalul costurilor eligibile. Pentru a primi contribuția UE, beneficiarul a trebuit să certifice că dispune de resurse financiare pentru propria contribuție la proiect.
Cu toate acestea, potrivit anchetei, inculpatul, acționând în interesul și în numele societății, a utilizat în mod intenționat documente și declarații falsificate, inclusiv un extras de cont falsificat, care atestau că societatea avea capacitatea financiară necesară pentru punerea în aplicare a proiectului.
Acționând astfel, se consideră că societatea a obținut în mod ilegal aproximativ 593.000 euro din fonduri europene (2 758 669 RON) și aproximativ 104.000 euro (486 824 RON) din bugetul național.
În timpul anchetei, au fost confiscate bunuri imobile și echipamente grele, pentru a compensa prejudiciul estimat.
Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă între trei și 10 ani și jumătate de închisoare, iar societatea riscă sancțiuni de până la 420.000 euro și confiscarea.
Toate persoanele implicate sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăției de către instanțele românești competente”, se precizează pe site-ul EPPO.