Video Revelionul la munte începe cu trafic de coșmar pe DN 1: coloane kilometrice spre stațiuni. Care sunt rutele ocolitoare
0Traficul rutier este aglomerat marți, pe DN 1 Ploiești – Brașov, între Breaza de Jos și Comarnic, pe sensul de mers către Brașov, informează Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române. Coloane se formează și la intrarea în stațiunile montane Bușteni, Azuga și Predeal.
Sursă video: Facebook / Constanta INFO
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că sunt valori de trafic ridicate pe DN 1 Ploiești - Brașov, unde se circulă în coloană între localitățile Breaza de Jos și Comarnic, pe sensul dinspre București către Brașov.
De asemenea, este semnalată aglomerație și pe raza stațiunilor Bușteni, Azuga și Predeal, pe ambele sensuri de deplasare. Peste 30 de polițiști rutieri dirijează circulația și depun eforturi constante pentru a asigura fluența traficului.
Poliția atrage atenția șoferilor să verifice cu atenție traseul înainte de plecare, deoarece timpul de călătorie poate fi semnificativ mai mare din cauza coloanelor de autovehicule.
„Nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule, asigurați-vă foarte bine înainte de a schimba direcția sau banda și semnalizați din timp această intenție! Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență de pe autostrăzi! În nicio situație nu conduceți după ce ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive!”, a transmis Poliția Română.
Pentru șoferii care doresc să evite aglomerația de pe DN 1, pot fi utilizate următoarele rute alternative:
- București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov;
- București – Autostrada A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
- București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
- București – Târgoviște – DN 71 – Sinaia.























































