Ministrul Mediului: Toți directorii Apele Române vor avea indicatori clari de performanță

0
Publicat:

Toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea, începând din această lună, indicatori clari de performanță, a afirmat marţi ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu
Ministrul Mediului a spus că toți directorii de la Apele Române vor avea indicatori de performanță

„Continuăm Reforma la Apele Române! De luna aceasta, schimbăm regulile jocului. Începând din martie, toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea indicatori clari de performanță. Măsurați corect. Evaluați pe bune.

Punem criterii obiective, construite pe lucruri concrete: organizare mai bună, capacitate reală de coordonare și management, reacție rapidă în situații de urgență, eficientizarea inspecțiilor și realizarea la timp a lucrărilor hidrotehnice”, a afirmat ministrul Diana Buzoianu.

Potrivit acesteia, principalii indicatori de performanță vizează:

1. Emiterea mai rapidă și mai eficientă a actelor de reglementare în domeniul apelor.

2. Timp de intervenție redus în caz de urgență – inundații, poluări accidentale, probleme la baraje sau diguri – și readucerea rapidă a lucrărilor la parametri normali.

3. Inspecții mai eficiente: mai multe controale, măsuri aplicate ferm.

4. Investiții optimizate în reabilitarea și întreținerea lucrărilor hidrotehnice, din surse proprii și fonduri atrase.

5. Management mai bun al resurselor de apă – atât cantitativ, cât și calitativ – prin monitorizare riguroasă și laboratoare specializate.

6. Management financiar și de resurse umane responsabil.

7. Digitalizare și automatizare accelerate – inclusiv integrarea componentelor de inteligență artificială pentru fluxuri de date, sisteme de alertă timpurie, suport decizional și analiză geospațială în prevenirea riscului la inundații.

În toamna anului trecut, ministrul Mediului anunța reformarea ANAR și întărirea capacității de inspecție și control au fost principalele teme de discuții, a informat Ministerul Mediului.

„Ne interesează să îmbunătățim activitatea Apelor Române, asta și în urma raportului Corpului de Control al Ministrului, care a scos în evidență blocajele administrative și pierderea masivă a finanțărilor europene. Momentul acesta este o șansă pentru Apele Române să redevină o instituție performantă, inclusiv pe inspecție, acolo unde ne dorim să creștem și să vedem niște rezultate așteptate de ani de zile! Românii se uită foarte atent la cum sunt gestionate resursele naturale ale țării, mai ales apa. Așteptarea este ca începând de luna aceasta să creștem performanța instituției! Numărul persoanelor care vor avea și atribuții de inspecție se va dubla, începând de astăzi. Va crește și numărul de controale”, a subliniat ministra mediului spre finalul lunii octombrie a anului trecut.

Ministra Mediului le-a spus celor prezenți că prioritatea o reprezintă, în perioada imediat următoare, controalele tematice, mai ales în domeniul balastierelor, dar și cu privire la calitatea apei.

„Avem o procedură de infringement la nivel național cu privire la calitatea apei. O parte din problema calității apei sunt deversările ilegale de ape uzate. Care, astăzi, la propriu, ne otrăvesc pe noi toți. Este absolut esențial ca Apele Române să-și facă treaba, pentru ca toate comunitățile din România să poată trăi într-o minimă demnitate”, a declarat Diana Buzoianu.

Atunci, reprezentanții Apelor Române au fost informați că, pentru a urmări evoluția calității activității de control, lunar, se va prezenta un raport, primind de asemenea, recomandarea ca numărul de controale să crească și să fie abordate cazurile grave de poluare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite