Record: O românca cere 40 de milioane de lire despăgubiri de la PricewaterhouseCoopers

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Record: O românca cere 40 de milioane de lire despăgubiri de la PricewaterhouseCoopers
Record: O românca cere 40 de milioane de lire despăgubiri de la PricewaterhouseCoopers

Românca Mihaela Popa, în vârstă de 31 de ani, contabilă la compania PricewaterhouseCoopers vrea despăgubiri de 40 de milioane de lire sterline pentru că un coleg a păcălit-o să intre într-un sex-shop şi apoi a devenit subiect de bancuri pentru colegii ei din firmă, fiind deseori strigată sub pseudonomiul "Mihaela porno". “The Daily Mail” precizează că valoarea despăgubirilor cerute de româncă ar fi cele mai mari solicitate

Cotidianul britanic “The Daily Mail” scrie despre povestea Mihaelei Popa care a declarat că, în drum spre un local unde urma să ia masa cu mai mulţi colegi, un şef al său i-a deschis o uşă pe care ea a crezut că intră în restaurant, dar care ducea într-un sex-shop.

Românca afirmă că a fost “oripilată” să se vadă într-un magazin plin cu “jucării” sexuale şi apoi “tulburată” când a devenit subiect de bancuri în întreaga firmă. Ea a devenit cunoscută printre colegi drept “Mihaela porno”, iar unii parteneri ai firmei o întrebau frecvent dacă îi place să viziteze sex-shop-urile.

În petiţia dată vineri Tribunalului de Muncă Central, din Londra, Popa descrie situaţia degradantă în care este pusă deseori, spunând că a îndurat hărţuiri “sexiste” şi “rasiste” în birourile londoneze şi din Chicago ale firmei de audit PricewaterhouseCoopers.

Potrivit publicaţiei, românca a adăugat că unii dintre colegii săi credeau chiar că este spion comunist şi că lucrează sub acoperire pentru Securitate.

În timpul unei discuţii la birou despre izbucnirea gripei aviare în România, unul dintre colegi a arătat-o cu degetul şi a spus "pasărea asta română va avea parte de o moarte lentă".

Mai mult, femeia detaliază "atitudinea nazistă" a şefilor, care o făceau să se simtă ca o “prostituată”, un coleg mergând până la a-i spune pe faţă că “est-europencele sunt curve”.  I s-a spus obsesiv, afirmă ea, că “Românii şi nigerienii nu sunt foarte diferiţi”.

Din cauza aceste farse, Popa, care câştiga 41.000 de lire sterline pe an, ajunsese să fie prost văzută de către şefa ei, care o acuza că a venit la Londra doar pentru “a-şi trăi viaţa”.

După luni de zile de depresie şi anxietate, ea a demisionat, în 2006. Apoi s-a stabilit în Hampstead, iar un an mai târziu, Mihaela Popa a pierdut în 2007 un proces contra PwC, pentru discriminare rasială şi concediere abuzivă. Românca afirmă că PwC a “ripostat” în urma acelui proces, sabotându-i posibilităţile de carieră prin referinţe proaste şi influenţă adversă pe lângă noii ei angajatori.

"Am respins cu succes acuzaţiile înaintate tribunalului muncii în noiembrie 2007 şi apelurile înaintate tribunalului în 2008. Vom respinge cu vehemenţă şi ultimele plângeri", a declarat un purtător de cuvânt al PwC.

Acum, românca dă în judecată PwC pentru “victimizare”, pe baza acuzelor mai vechi, şi cere despăgubiri de 40 de milioane de lire sterline, reprezentând bani pierduţi şi sentimente rănite. Deşi, PwC neagă în bloc acuzaţiile, Mihaela Popa este hotărâtă să continue procesul cu marea firmă de audit.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite