Prună: Justiţia a atins acel nivel în care să nu mai poată fi influenţată politic. Aş dori să văd o colaborare mai bună cu Parlamentul şi aplicarea legislaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat marţi, la prezentarea bilanţului instituţiei pe care a condus-o în 2016, că justiţia a atins acel nivel în care să nu mai poată fi influenţată politic, dar în continuare ar fi necesară o colaborare mai bună cu Parlamentul şi aplicarea legislaţiei, nu schimbarea ei.

 Raluca Prună a spus că, în acest an, au fost numeroase misiuni de monitorizare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, şi a încercat să explice Comisiei Europene şi experţilor care au venit în România că sistemul judiciar a ajuns la un grad de maturitate în care, indiferent de existenţa sau inexistentă voinţei politice cu privire la o justiţie independentă, drumul înapoi să nu mai poată fi făcut.

“Reafirm astăzi, fără să am nicio ezitare, că justiţia din România a atins acest nivel în care să nu mai poată fi influenţată politic. Aş dori să văd o mai bună colaborare cu Parlamentul viitor şi dacă se poate să ne concentrăm pe aplicarea legislaţiei din România, şi nu pe schimbarea ei. Există o tentaţie întotdeauna de a modifica legislaţia. Ceea ce trebuie să facem este să ne arătăm nouă înşine, în primul rând, dar şi partenerilor noştri că ceea ce s-a făcut în România este sustenabil şi că suntem serioşi în ceea ce priveşte aplicarea legilor în aceasta ţară”, a mai spus Raluca Prună.

DIICOT, la nivel de simetrie cu DNA

Ministrul Justiţiei a arătat că, în cele 13 luni de mandat, a fost adoptată noua Strategie Naţională Anticorupţie, a fost pusă în funcţiune Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, iar DIICOT a fost adusă la “un nivel de simetrie” cu DNA.

“Ca o prioritatea a reformării sistemului, s-a adoptat acum două săptămâni o ordonanţă de urgenţă care reglementează competenţele DIICOT, reaşezând competenţa acestei structuri  şi aducând-o la un nivel de simetrie cu DNA. În ceea ce priveşte un al doilea obiectiv major, politica anticorupţie, într-un sens de politică publică, în cursul acestui an am revizuit Strategia Naţională Anticorupţie, ce a făcut obiectul unor dezbateri ample, a peste 900 de entităţi administrative la nivel central, local, business, ONG-uri, deci toate părţile interesate din societate. Cred că avem astăzi o strategie care poate fi asumată de toate aceste părţi din societate”, a spus Raluca Prună.

ANABI, operaţionalizată

În ce priveşte Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), ministrul Justiţiei a spus că s-a reuşit angajarea a 26 de inspectori şi găsirea unui sediu pentru instituţie.

“În aceeaşi materie de politică anticorupţie, în decursul acestui an, urmare a adoptării legii privind Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, am operaţionalizat această agenţie, care are astăzi un sediu, ceea ce este mare lucru în România, şi 26 de angajaţi. Cred eu, ca ministru, că agenţia este echipată astăzi să înceapă să livreze ceea ce societatea aşteaptă de la o asemenea agenţie”, a mai arătat Prună.

Ministrul Justiţiei a spus că, în cadrul luptei împotriva corupţiei, de la preluarea mandatului a încercat să imprime un standard de transparentizare în ceea ce priveşte guvernarea, care speră să nu fie ridicat odată cu plecarea sa.

Raluca Prună a adăugat că al treilea obiectiv al mandatului său a fost reforma din sistemul penitenciar.

“Nu este un obiectiv asumat personal de mine, dar a venit agenda peste Ministerul Justiţiei şi a trebuit să luăm măsuri. Am reuşit să punem puţină ordine în maniera în care se elaborează lucrări ştiinţifice în penitenciar”, a precizat Raluca Prună.

Întrebată ce va face după terminarea mandatului, Raluca Prună a răspuns că va face ceea ce a mai spus, se va întoarce să lucreze pentru Comisia Europeană: „Din prima zi am spus că am venit pentru un mandat limitat şi că mă întorc acolo de unde am venit”.

”Reforma sistemului judiciar până în 2020 are un buget de peste jumătate de miliard de euro”

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat marţi, la prezentarea bilanţului instituţiei pe care a condus-o în 2016, că reforma sistemului judiciar până în 2020 are un buget de peste jumătate de miliard de euro, planul de acţiune al strategiei de dezvoltare din acest domeniu fiind o cerinţă a Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Acum sunt în măsură să va spun ce am făcut şi, mai ales, ce nu am reuşit să facem. În ceea ce priveşte continuarea reformei în sistemul judiciar, cel mai mare lucru pe care am reuşit să-l facem a fost să adoptăm un plan de acţiune al strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar. Un plan pentru perioada 2015-2020, care este un plan ce nu pune accentul numai pe investiţii în IT, în măsură în care nu suntem siguri că aceste investiţii sunt necesare. Şi, nu în ultimul rând, adotarea acestui plan, care are un buget de puţin peste jumătate de miliard de euro, 509 milioane de euro mai exact, din care 54 la sută va fi asigurat de bugetul de stat. Acest plan de acţiune era o cerinţă a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, este un plan de acţiune necesar pentru continuarea reformei în sistemul judiciar”, a spus Raluca Prună, în conferinţa de presă în care a prezentat bilanţul activităţii Ministerului Justiţiei din perioada noiembrie 2015 - decembrie 2016.

Ministrul Justiţiei a mai spus că, în 2016, în materia investiţiilor în infrastructura sistemului judiciar, s-a semnat un acord important cu BIRD, în valoare de 60 milioane de euro, pentru perioada 2015 - 2021.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite