Profesor de istoria Balcanilor într-o bază americană din Kosovo

Interviu cu Edgar Rafael, profesor de istorie şi ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA. În prezent, el predă soldaţilor americani de la o bază NATO din regiunea Kosovo

Interviu cu Edgar Rafael, profesor de istorie şi ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA. În prezent, el predă soldaţilor americani de la o bază NATO din regiunea Kosovo

Adevărul: - Cum se ajunge profesor într-o bază militară americană, domnule Edgar Rafael?

Edgar Rafael: - Eu am un contract cu Universitatea Maryland din statul Maryland, care derulează un program special pentru Europa. În acest program sunt înscrişi studenţii potenţiali din forţele armate americane staţionate în Europa - în Germania, în Italia, inclusiv în România.

Prin acest program tinerii americani, şi nu numai tinerii, care sunt înrolaţi în armată, au posibilitatea să-şi facă studiile în cadrul bazelor militare. Acestea sunt în întregime finanţate de guvernul american şi reprezintă un mod de a atrage tineri în armată. În doi sau trei ani pot obţine diploma, fapt foarte avantajos, din moment ce, dacă mergi pe cont propriu la o universitate, în Statele Unite, te costă 40.000-50.000 de dolari.

- Este atrăgător sistemul acesta?

- Atrage mult. Eu, personal, predau istorie, ştiinţe politice şi, în ultimul timp, am un curs despre istoria Balcanilor.

- Sunt militarii interesaţi să cunoască istoria zonei?

- Sigur. În doi sau trei ani, când se vor întoarce acasă, oamenii îi vor întreba ce au făcut în Kosovo, de ce a fost nevoie ca America să deplaseze o forţă militară în zonă? Cunoscând mai mult din trecutul Balcanilor, vor avea o idee mai clară despre misiunea lor.

- Ca bun cunoscător al istoriei Balcanilor, cum vedeţi viitorul acestei regiuni despre care se discută atât de mult în ultima vreme?

- După părerea mea, este vorba despre o istorie nefericită, deoarece oamenii care locuiesc aici nu au avut niciodată posibilitatea să-şi hotărască singuri soarta. Toate hotărârile importante pentru regiunea noastră au fost luate la Berlin, la Moscova, la Londra.

Acum, iată-ne din nou în aceeaşi situaţie. Vedeţi că europenii, americanii încearcă să găsească o soluţie pentru ca stabilitatea regională să dureze, pentru ca oamenii să aibă parte de o viaţă normală, să aibă parte de un viitor. Sigur, situaţia actuală e foarte complicată, iar faptul că regiunea aceasta s-a aflat întotdeauna prinsă la mijloc, între marile puteri, între conflictele dintre Rusia şi Austro-Ungaria, între Rusia şi Franţa, a făcut ca locuitorii ei să fie nişte sacrificaţi ai istoriei.

- Aţi calificat poziţia României faţă de problema independenţei Kosovo drept "ciudată". Dvs. cum credeţi că se va rezolva această chestiune?

- Într-adevăr, am spus că România are o poziţie ciudată faţă de statul Kosovo pentru că este membră a NATO. Faptul că România a fost acceptată în NATO, că este membră a Uniunii Europene impune anumite obligaţii.

- E un joc al negocierii până la urmă… Dar noi avem dreptate să ne opunem independenţei Kosovo?

- Independenţa nu mai reprezintă o problemă în sine. Ea există de când sunt staţionate acolo forţele străine. Sârbii au fost practic eliminaţi.

Dar se pune problema suveranităţii. Cu alte cuvinte, la ora actuală, investitorii străini nu vor să vină în Kosovo deoarece nu e clar cine are dreptul să hotărască, cine are dreptul să ia deciziile economice. În plus, situaţia miilor de refugiaţi din Balcani sporeşte instabilitatea, face să înflorească activităţile criminale, traficul cu carne vie, cu droguri, cu arme. Regiunea asta a rămas un "butoi cu praf de pulbere", cum a fost cândva denumită. Nu există nicăieri în lume atât armament pe mâna civililor, nici măcar în America.

- Reformulez întrebarea. Credeţi că recunoaşterea independenţei şi suveranităţii provinciei Kosovo va îmbunătăţi situaţia în Balcani?

- Da, după părerea mea. În primul rând, asta se va întâmpla anul acesta, într-un fel sau altul. Adică, anumite state - SUA, Anglia, Germania - vor recunoaşte independenţa Kosovo. Şi atunci, practic, situaţia se va clarifica, se va diviza regiunea: partea de nord va rămâne la sârbi, iar partea de sud va fi independentă. Cred că aceasta e calea. Asta nu-i împiedică însă pe sârbi să ameninţe că vor rupe relaţiile diplomatice cu toţi cei care vor recunoaşte Kosovo.

- Se pare că Statele Unite vor să recunoască primele independenţa Kosovo?

- Da, şi Marea Britanie.

"Rusia ar putea primi o bază în Muntenegru pentru a ceda în privinţa Kosovo"

- Credeţi că Uniunea Europeană va reuşi să aibă până la urmă o poziţie unitară în această privinţă? Deocamdată Rusia şi America dau impresia că discută peste capul Europei…

- Din păcate, Uniunea Europeană nu reuşeşte să ajungă la un numitor comun în privinţa Kosovo, iar sârbii ştiu bine acest lucru şi îl speculează. Rusia vrea ceva important în schimb şi sunt convins că au loc negocieri la nivel foarte, foarte înalt. Ruşii ar dori de pildă o bază. După cum ştiţi, încă din secolul al XVIII-lea marina rusească, apoi cea sovietică au râvnit la o ieşire din Marea Neagră în Marea Mediterană.

Or, cum strâmtorile Bosfor şi Dardanele sunt ale Turciei, ar putea exista o altă soluţie. Muntenegru deţine câteva baze, inclusiv militare. De pildă, dacă în negocierea asta ar putea fi convins Muntenegru să facă un port ruşilor… E limpede că Rusia nu se va lăsa convinsă să cedeze în chestiunea Kosovo decât de o ofertă foarte atractivă. Mai ales că ei văd cum Statele Unite stabilesc noi baze militare în Bulgaria şi România. Cred că jocul cel mare va fi jucat, în ultimă instanţă, între Rusia şi Statele Unite.

- Şi Uniunea Europeană unde este?

- Uniunea Europeană o să stea pe margine, o să privească şi o să se întrebe ce a greşit. Că de greşit, a greşit. A subapreciat tenacitatea sârbilor, dar şi pe cea a majorităţii musulmane din Kosovo. A crezut că se vor înţelege, că vor face concesii, compromisuri. Din păcate, noul ministru de externe al Uniunii, dacă se poate spune aşa, Javier Solana, nu este omul soluţiilor. Biografia, trecutul lui îl recomandă drept un antiamerican convins, aşa că eu mă tem că lucrurile nu merg acum spre bine.

- Şi dacă marile puteri, ruşii şi americanii, nu se vor înţelege până la urmă, ce se va întâmpla în Kosovo dacă lucrurile vor mai trena o vreme?

- Trenează de şapte, opt ani, ce mai contează încă o perioadă?

- Înţeleg totuşi că albanezii kosovari au ajuns la capătul răbdării.

- Da, şi vă spun de ce. Situaţia din regiune a devenit inacceptabilă, din cauza incertitudinii. Economia stagnează, nu se dezvoltă nimic, investitorii se feresc să vină, iar populaţia din Kosovo, foarte tânără, şomează într-o proporţie covârşitoare.

- În concluzie, nu există decât o soluţie pentru Kosovo: independenţa recunoscută unilateral?

- Mă tem că da. Deşi soluţia acesta a recunoaşterii unilaterale, o dată aplicată, va genera confruntări ca acelea din '95. Din cauza prelungirii situaţiei, forţele moderate din Kosovo au început să dispară, iar locul le-a fost luat de radicali, care vor sfârşi prin a-şi impune punctul lor de vedere. Nu este uşor.

În ultimii ani, iniţiativele de împăcare au fost puţine. Poate că organizaţiile neguvernamentale ar trebui să se implice mult mai mult decât au făcut până acum. Reconcilierea începe şi cu cărţile de istorie, cu ce îi înveţi pe copii, cu ce le spui începând de la abecedare. Adevărul trebuie spus, dar fără exagerări, fără a scoate la iveală numai partea negativă, numai omorurile. Dacă s-ar întocmi o listă cu câţi oameni au murit în regiunea asta...

Originar din România, Edgar Rafael, doctor în istorie, este profesor la Universitatea Maryland din SUA şi coordonează un grup de cercetare pentru Balcani. În prezent, predă ştiinţe politice şi istoria Balcanilor în cadrul unui program special pentru Europa, iniţiat de universitatea americană. Studenţii profesorului Edgar Rafael sunt militari americani staţionaţi la baze NATO din Europa, din ţări ca Germania şi Italia. În prezent, Edgar Rafael predă soldaţilor americani de la o bază NATO din regiunea Kosovo. Înainte de '89, Edgar Rafael a lucrat la postul de radio Europa Liberă.