Preşedintele nigerian susţine că situaţia este sub control, deşi sunt 206 morţi
0
Cel puţin 206 persoane au murit luni la Maiduguri, în nord-estul Nigeriei, în urma înfruntărilor violente dintre forţele de ordine şi rebelii islamişti, au declarat pentru AFP surse din poliţie.
"Ieri (luni - n.r.) am înregistrat 197 de cadavre de talibani care au fost depuse în incinta comisariatului central de poliţie. Talibanii au ucis nouă poliţişti", a declarat un poliţist sub protecţia anonimatului.
Nordul Nigeriei este zguduit de duminică de violente înfruntări între membrii unei secte islamiste catalogată drept talibană de către autorităţi şi forţele de ordine.
Tot marţi, armata nigeriană a tras marţi obuze de mortieră asupra casei liderului spiritual al grupului aşa-zis taliban de la Maiduguri, Mohamed Yusuf, a declarat o altă sursă citată de AFP.
Potrivit acesteia, armata curăţă în prezent ultimele bastioane de rezistenţă ale rebelilor islamişti.
Preşedintele nigerian Umaru Yar'Adua a declarat marţi că situaţia este "sub control" în nordul ţării.
"Avem situaţia sub control şi cred că până la sfârşitul zilei totul va reveni la normal", a spus şeful statului pe aeroportul din Abuja, de unde a plecat într-o călătorie oficială în Brazilia.
Evocând situaţia de la Maiduguri, capitala statului Borno, unde luptele au continuat marţi, preşedintele Yar'adua a precizat că asaltul asupra liderului spiritual al extremiştilor din secta talibanilor, Mohamed Yusuf, este în curs.























































