Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat post-mortem pe comisarul-şef de poliţie Mîrzacu Marius-Daniel. Șeful IPJ Dolj a murit la locul de muncă

0
0
Publicat:

Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat, marţi, post-mortem, cu gradul profesional de chestor de poliţie, pe comisarul-şef de poliţie Mîrzacu Marius-Daniel din Ministerul Afacerilor Interne, care a murit sâmbătă în timp ce se afla la muncă.

Cms-șef Mîrzacu Marius-Daniel FOTO; Sindicatul Național al Polițiștilor
Cms-șef Mîrzacu Marius-Daniel FOTO; Sindicatul Național al Polițiștilor

”Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat marţi, 13 ianuarie 2026, decretul privind acordarea post-mortem a gradului profesional de chestor de poliţie domnului comisar-şef de poliţie Mîrzacu Marius-Daniel din Ministerul Afacerilor Interne”, a anunţat Administraţia Prezidenţială. 

Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, comisar-şef Marius-Daniel Mîrzacu, a murit, sâmbătă, la vârsta de 51 de ani.

Acesta se afla la birou, şi cel mai probabil a făcut un infarct, spun colegii săi, care menţionează că a fost un om „extraordinar”, care muncea foarte mult.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj informează cu profund regret că, în cursul zilei de astăzi, 10 ianuarie, a încetat din viaţă inspectorul-şef al IPJ Dolj, domnul comisar-şef Marius-Daniel Mîrzacu. Vestea dispariţiei sale reprezintă o pierdere grea pentru instituţia noastră. De-a lungul carierei sale, domnul Marius-Daniel Mîrzacu a dat dovadă de profesionalism, responsabilitate şi devotament faţă de misiunea Poliţiei Române, contribuind semnificativ la îndeplinirea obiectivelor instituţionale şi la menţinerea siguranţei publice. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, împreună cu întregul colectiv, transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat”, este mesajul publicat de instituţie.

 Marius-Daniel Mîrzacu a murit la birou, cel mai probabil din cauza unui infarct. Marius-Daniel Mîrzacu era năsut în anul 1974 la Ştefăneşti, Argeş. Acesta a ocupat din anul 2024 funcţia de împuternicit pe funcţia de inspector şef al IPJ Dolj, iar din noiembrie anul trecut câştigase concursul pentru acest post. Anterior, Marius-Daniel Mîrzacu a condus Serviciul Anticorupţie din Poliţie, la nivelul judeţului Argeş.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite