Premierul Tăriceanu, audiat ca martor în dosarul Petrom
0Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat, marţi seară, de procurorii DIICOT, în calitate de martor în dosarul Petrom, informează Mediafax.
Premierul a fost audiat începând cu ora 19.30, timp de o oră, au declarat surse oficiale.
În acest dosar au mai fost audiaţi în calitate de martori Bogdan Olteanu, Marko Bela, Adriean Videanu, Vasile Blaga.
În cadrul anchetei privind privatizările strategice, procurorii au constatat că cetăţeanul bulgar Stamen Stanchev "a acţionat în calitate de consultant internaţional al CSFB România (acesta fiind concomitent şi consilier personal al preşedintelui companiei austriece OMW, ce deţine pachetul majoritar de acţiuni al SC Petrom), iar obiectul interesului său l-a reprezentat facilitarea aprobării de către Guvernul român a unui act normativ privind achiziţionarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom aflat în portofoliul MEC în favoarea unei persoane juridice, respectiv Asociaţia salariaţilor acestei companii române.























































