PNL va contesta la CCR modificările la legea caselor naţionalizate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate. Potrivit acestora, imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au fost cumpărate cu bună-credinţă.

"Sperăm să aducem argumentele necesare că această lege nu este constituţională, astfel încât să nu intre niciodată în vigoare", a declarat Olteanu.

El a susţinut că România va pierde mii de procese la CEDO din cauza aplicării unui astfel de act normativ, "iar guvernul va plăti aceşti bani din cei ai contribuabililor".

"PSD se întoarce la obiceiurile de la începutul anilor '90 şi prin naţionalizarea caselor nu mai recuoaşte proprietatea privată", a mai spus Olteanu.

Casele naţionalizate care au fost cumpărate cu bună-credinţă nu mai pot fi restituite în natură către proprietarii de drept, a decis miercuri Camera Deputaţilor. Camera, care este for decizional, a respins solicitarea de reexaminare a preşedintelui referitoare la modificarea Legii 10/2001, demersul fiind considerat de şeful statului o altă naţionalizare.

Ca urmare a acestei modificări, proprietarii deposedaţi de imobilele lor de către regimul comunist nu vor mai beneficia de acum înainte de restituirea lor în natură, ci doar în echivalent la preţul pieţei, dacă respectiva proprietate a fost cumpărată cu bună-credinţă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite