Permisia criminalului fugar Abdullah Ataș, înregistrată abia după evadare. Documentul care zguduie ANP. „Încearcă să acopere un lucru grav”

0
Publicat:

Iau amploare controversele din jurul evadării lui Abdullah Ataș, deținutul turc care nu a mai revenit la Penitenciarul Rahova după o permisie, în ianuarie. Un document consultat de TVR arată că ultima permisie a fost înregistrată în sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) după data la care deținutul fusese deja declarat evadat.

Abdullah Atas turc, la momentul arestării după uciderea unui polițist. FOTO Mediafax
Abdullah Atas turc, la momentul arestării după uciderea unui polițist. FOTO Mediafax

În plus, actul nu poartă semnătura directorului general Bogdan Burcu, deși acesta a susținut încă de la început că nu a delegat aprobarea.

Documentul obținut de jurnaliștii TVR arată că un director și un șef de serviciu s-au opus recompensei propuse pentru Ataș, invocând gravitatea faptei - uciderea unui polițist - și faptul că mai avea mulți ani de executat până la o eventuală analiză pentru eliberare condiționată. Mențiunea de neavizare apare însă abia  la două zile după evadare, pe 26 ianuarie.

Sindicaliștii din sistemul penitenciar spun că doar directorul general adjunct putea semna în locul șefului ANP, dar numai dacă exista o împuternicire scrisă.

„Directorul adjunct ar fi trebuit să aibă o delegare clară pentru a da ultimul aviz. Neavând această împuternicire, legea spune că directorul general trebuia să semneze. În opinia mea, Ataș a ieșit ilegal din închisoare”, explică Florin Stoica, secretar general al SNPP.

Declarațiile sunt în contradicție cu poziția publică a șefului ANP.

La o zi după evadare, Bogdan Burcu explica, la un post TV, că permisiile mai mari de o zi sunt aprobate exclusiv de directorul general și că nu a existat nicio delegare în acest caz.

Vineri, 13 februarie, când a fost întrebat direct dacă a semnat sau nu documentul, Bogdan Burcu a evitat un răspuns clar.

Burcu  susține că, din 5 ianuarie, directorului adjunct i-au fost atribuite responsabilități privind siguranța deținerii, dar că aprobarea finală rămâne, în esență, a directorului general, chiar dacă semnătura este delegată.

Sindicaliștii acuză o încercare de mușamalizare

Reprezentanții SNPP cred că șeful ANP încearcă să ascundă o eroare procedurală.

„Încearcă să acopere un lucru grav: nu a acordat împuternicirea necesară pentru ca adjunctul să poată semna ultimul aviz. Dacă delegarea exista, nu mai apărea mențiunea de aviz neacordat de directorul general”, spune Florin Stoica.

La o lună și jumătate de la evadare, Abdullah Ataș este în continuare dat în urmărire internațională. Raportul comisiei de control a Ministerului Justiției, care ar trebui să clarifice cine a semnat, cine trebuia să semneze și cum a fost posibilă plecarea deținutului, nu a fost încă finalizat.

Condamnat pentru omor calificat, după ce a lovit intenționat un polițist

Amintim că Abdullah Atas a fost condamnat la 22 de ani și 10 luni de închisoare pentru omor calificat, după ce a fost găsit vinovat că în noaptea de 2 spre 3 august 2015 s-a urcat băut la volan și a lovit cu mașina un agent de poliție care i-a făcut semn să oprească.

După o permisie acordată între 23 și 26 ianuarie 2026, milionarul turc nu a mai revenit la penitenciar. Se crede că acesta ar fi trecut deja granița și s-ar afla deja în Turcia.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite