Alertă de gradul zero: Criminalul Atas Abdullah, dat în urmărire internațională. MAI suspectează că fugarul a părăsit deja România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deținutul turc Atas Abdullah, condamnat pentru omor, a fost dat în urmărire internațională, după ce a profitat de regimul de detenție pentru a dispărea. În timp ce Tribunalul București a emis mandatul european de arestare, Ministerul Afacerilor Interne verifică ipoteza conform căreia bărbatul s-ar ascunde deja în Turcia. A fost declanșată și o anchetă internă la Penitenciarul Rahova.

Cetățeanul turc căutat. FOTO Poliția Română
Cetățeanul turc căutat. FOTO Poliția Română

UPDATE 19.40 Cetățeanul turc a fost dat în urmărire internațională

Tribunalul București a emis pe numele lui Atas Abdullah un Mandat European de Arestare, acesta fiind dat în urmărire internațională.

UPDATE 18.40 Un oficial MAI spune că „este foarte posibil” ca infractorul să fi părăsit deja România

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a declarat luni că cetățeanul turc este foarte posibil să fi părăsit România și să se afle în Turcia. Informația a fost confirmată parțial printr-un apel primit de fosta parteneră a bărbatului.

„În această dimineaţă am fost sesizaţi de către ANP cu privire la faptul că bărbatul de 46 de ani nu s-a mai întors în penitenciar. Fac precizarea că la acel moment colegii de la Poliţia Voluntari făceau verificări cu privire la prezenţa lui în spaţiu extern, adică în afara penitenciarului. (...) Astăzi, cu ocazia verificărilor, mai precis cu ocazia discuţiilor cu fosta soţie, fosta parteneră, ni s-a precizat că a fost contactată de un cetăţean care i-a comunicat că este plecat în Turcia. Nu înseamnă că este 100%, dar luăm în calcul într-un procent destul de mare”, a precizat Despescu.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat declanșarea verificărilor preliminare de către Direcția Inspecție Penitenciară și solicitarea Corpului de Control al Ministerului Justiției la Rahova, pentru a analiza circumstanțele în care s-a produs incidentul, respectarea procedurilor legale și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către personalul penitenciarului.

UPDATE 15.50 Penitenciarul Rahova: „Un deținut cu o conduită foarte bună”

Cetățeanul turc condamnat la 22 de ani și zece luni de închisoare pentru uciderea unui polițist de la Brigada Rutieră în anul 2015, îndeplinise toate condițiile legale pentru a primi o nouă permisie de patru zile din Penitenciarul Rahova, au declarat reprezentanții instituției pentru HotNews.

Potrivit acestora, deținutul a beneficiat, de la condamnarea definitivă și până în prezent, de 24 de permisii și 72 de recompense, în baza unei „conduite foarte bune”. Atas Abdullah ispășește pedeapsa pentru omor, după ce a lovit mortal cu mașina un polițist care încercase să îl oprească în trafic.

Purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Rahova, Georgiana Ivănescu, a explicat pentru sursa citată că acordarea permisiilor se face în funcție de comportamentul deținutului, de regimul de executare și de numărul de credite obținute prin activități lucrative și socio-educative.

„(Atas Abdullah) era un deținut cu o conduită foarte bună, a fost și la Teatrul Nottara, a fost la piese, a avut nenumărate ieșiri în comunitate, a avut și anterior permisiuni de ieșire din penitenciar”, a declarat Ivănescu. Reprezentanta penitenciarului a precizat că recompensele pot consta în drepturi suplimentare la pachet, vizite sau convorbiri online și sunt acordate etapizat, conform legislației în vigoare.

Întrebată dacă astfel de facilități se acordă indiferent de gravitatea faptelor comise, purtătoarea de cuvânt a subliniat că actuala politică penitenciară pune accent pe reintegrarea socială a deținuților.

„A mai avut si anterior permisii, era și regim semi-deschis. Regimul de executare s-a schimbat, a avut o conduită bună, noi pe de-o parte suntem și pe zona de reintegrare în societate, nu putem să zicem că chiar dacă a avut o faptă mai gravă nu poate să nu beneficieze niciodată de această recompensă. Pe de-o parte, la un moment dat, tot ar fi fost pus în libertate”, a explicat aceasta.

Pentru a primi permisie, deținutul trebuie să declare adresa la care se deplasează și să obțină viza poliției din localitatea respectivă. În cazul ultimei ieșiri, Atas Abdullah a anunțat că va merge „la o rudă”, iar autoritățile verifică toate adresele și persoanele apropiate menționate de acesta.

UPDATE 14:30 Bărbatul evadat ar fi părăsit deja România

Anchetatorii iau în calcul, pe baza informațiilor obținute pe surse, că persoana evadată ar fi putut „părăsi deja teritoriul României, posibil în direcția Turciei”. Această ipoteză este analizată în paralel cu celelalte scenarii privind localizarea fugarului.

Anchetatorii subliniază că traversarea frontierei cu Bulgaria se face fără control sistematic, „ca urmare a aderării la spațiul Schengen și al liberei circulații la frontiera cu Bulgaria”, iar acest lucru este „conform reglementărilor europene în vigoare”.

UPDATE 13.20: S-a prezentat inițial la Poliție, dar nu a mai revenit în penitenciar

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Voluntari pe 23 ianuarie, conform obligațiilor impuse de regimul de învoire, însă astăzi, la expirarea acesteia, nu a revenit în penitenciar.

„La data de 23 ianuarie a.c, Poliția Orașului Voluntari a fost informată de către Penitenciarul Rahova cu privire la faptul că o persoană lipsită de libertate beneficiază de învoire, în perioada 23.01.2026-26.01.2026.

În aceeași zi, persoana în cauză s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Voluntari, conform obligațiilor pe care aceasta le avea.

Astăzi, 26 ianuarie a.c., Penitenicarul Rahova a sesizat Poliția cu privire la faptul că persoana în cauză nu a revenit în penitenciar, ca urmare a expirării perioadei de învoire”, spun autoritățile. 

UPDATE 13.00: Penitenciarul i-a mai dat și alte permisii

Potrivit informațiilor obținute pe surse, bărbatul, încarcerat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, din anul 2015, a mai beneficiat și în trecut de permisii, fără ca până acum să fi fost înregistrate incidente sau abateri disciplinare, revenind de fiecare dată în penitenciar la termenul stabilit.

Știre inițială 

Potrivit informațiilor oficiale, este vorba despre Atas Abdullah, aflat în detenție pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Acesta a beneficiat de permisie în perioada 23–26 ianuarie 2026, însă la finalul intervalului stabilit nu s-a prezentat înapoi la unitatea de detenție.

În urma sesizării, polițiștii au efectuat verificări la domiciliul indicat al bărbatului, situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, însă acesta nu a fost găsit.

Autoritățile au demarat procedurile specifice pentru identificarea și localizarea persoanei, fiind desfășurate activități operative în acest sens. Verificările sunt în curs, iar cazul este tratat cu prioritate.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite