Penescu: ''Mi-e frică!'' Prunea: ''Îţi zic eu cine arbitrează!''
0Florin Prunea şi Cornel Penescu au discutat înaintea partidei FC Vaslui - FC Argeş despre arbitrul care urma să fie delegat la acel meci. Prunea i-a dat asigurări patronului piteştean că la centru va fi Sorin Corpodean. Directorul de Relaţii Internaţionale a spus că aceste discuţii sunt normale între federali şi patronii cluburilor.
Prunea negase în urmă cu o săptămână că ar fi discutat la telefon cu Penescu! “Nu am discutat niciodată la telefon cu domnul Penescu. Cu Martiş am mai vorbit, sunt observator şi vorbesc des cu arbitrii, dar nu am cerut niciodată niciunuia dintre ei să tragă pentru vreo echipă”, a declarat Prunea pentru Adevărul în data de 17 aprilie 2009.
Mai citeste:
Trei arbitri încătuşaţi, restul încă iertaţi
Penescu îi cere lui Prunea: ''Îl vreau pe Corpodean!''
Florin Prunea, „agăţat“ în dosarul DNA: "Nu am discutat niciodată cu domnul Penescu!"
Realitatea.net a făcut publice discuţiile dintre cei doi oameni de fotbal.
Penescu: Pânã acum la Vaslui... Nu ştiu. Sã nu mã facă cine o fi acolo. Sã-i spui sã-şi vadã de treaba lui, cã oricum...
Prunea: Pãi unul FIFA bãnuiesc cã o sã fie, cã e meci... Nu?
Penescu: O sã-mi fie fricã, da, Mi-e fricã.
Prunea: Vrei sã îţi spun eu care ar fi cel mai bun arbitru acolo? Corpodean.
Penescu: Corpodean, nu?
Prunea: Pe cuvântul meu de onoare. (rezultã cã inculpatului Penescu gheoghe Cornel îi este sugerat cã se poate interveni la inculpatul Corpodean Sorin, pentru a fi favorizatã echipa sa).
Penescu: Pãi da asta trebuie... Ce? Îl deleg eu?
Prunea: Pãi da nici eu nu îl deleg , aia e! Tu cred cã ai putea sã-l delegi mai repede ca mine.
Penescu: Nea Costicã e prieten cu ãla de la Vaslui?
Prunea: Bã, nu e. Îi e fricã de el, dar nu e, sã ştii. Nu e. Acela-i e cu Crãciunescu. Amândoi sunt. S-au împãcat, sunt tovarãşi de frãţie.
Penescu: Ştiu, dã-i dracu! Hai, bine. Mersi, Florinele!
Prunea: Bine Cornele. Hai!
Penescu: Sã trãieşti!
Prunea: Te pup! Numai bine! Ciao! Pa!
Florin Prunea a comentat la Realitatea Tv aceste dezvăluiri. "Legat de prima afirmaţie nu pot sa mă pronunţ că nu îmi aparţine. Nu e nimic anormal că am vorbit cu Penescu. E o convorbire normală între patron şi un oficial al Federaţiei. Am spus ca Sorin Corpodean e un arbitru foarte bun, ca să îl liniştesc pe om. Preşedinţii sună şi în timpul meciurilor", a spus fostul internaţional.
"Ce înseamnă confident? Sportiv, social? Apar cumva acuzaţii că ar fi luat bani domnul Prunea? El nu delega arbitrii, el era doar observator. Nu ştiu ce să spun... Noi am solicitat la DNA Piteşti dosarul anchetei, să vedem unde s-a ajuns. Conducătorii ar trebui să îşi vadă de finanţarea echipei şi să nu se mai bage peste arbitri!", a declarat şi Mircea Sandu.























































