Pagina cititorului
0Daniela Avramescu, 34 de ani, jurist în Târgu-Jiu, citeşte „Adevărul" în fiecare zi, în special rubricile de monden şi sănătate.
Abonaţii noştri: „Aveţi subiecte interesante"
„Este un ziar foarte bun, în comparaţie cu altele. Aveţi subiecte interesante şi sunteţi la curent cu toate evenimentele", spune Daniela Avramescu. Tânăra mărturiseşte că şi-a făcut abonament la ziarul nostru în momentul în care a apărut colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă".
„Volumele sunt foarte bune, preţul e convenabil. Eu nu prea am avut timp, dar soţul şi socrul meu le-au citit pe toate. Am citit o parte din ele când eram mai tânără, tocmai de aceea am vrut să le am din nou în bibliotecă", adaugă Daniela, care este în concediu de creştere a copilului, având o fetiţă de un an şi o altă fiică de cinci ani.
Editorialul cititorului: Olăneşti - zonă de maximă securitate
Zona de maximă securitate este protejată de un sistem de bariere metalice solide şi sofisticate. Sistemul, alcătuit din bare de oţel îmbinate ingenios, îngemănează atât forţa fizică a metalului, cât şi sofisticarea celor mai noi tehnologii de securitate.
Este o utopie să crezi că îl poţi păcăli. Deşi, pe alocuri, componentele sistemului sunt mobile şi pot crea iluzia accesibilităţii, impresia este înşelătoare: supuse forţei fizice a celui mai puternic om, barele metalice nu cedează. Desigur, sistemul are vulnerabilităţile sale: de pildă, cei mai entuziaşti dintre noi l-ar putea lua cu asalt, aruncându-se cu capul prin geamurile nesecurizate care împrejmuiesc spaţiul superior al zonei de maximă securitate, reuşind, în acest fel, să ajungă, prin plonjare, în locul visat.
Din nefericire, însă, impactul inevitabil cu podeaua de ciment i-ar lipsi pe temerari de bucuria savurării victoriei. Iar puţinele făpturi cu capul tare care ar supravieţui căderii şi contactului violent cu solul ar fi victime uşoare pentru agenţii care supraveghează fără odihnă zona de maximă securitate.
Ce le rămâne de făcut, în această situaţie, doritorilor de senzaţii tari? Să procure, resemnaţi, aşa-numitele „carduri de apă". Numai posesorii unor astfel de instrumente moderne pot pătrunde, elegant, civilizat şi legitim, în zona de maximă securitate a Băilor Olăneşti: izvoarele de ape minerale. Iar localnicii, simplii turişti ori iubitorii obişnuiţi ai staţiunii nu au decât să privească, cu nostalgie, prin geamurile aproape opace, curgerea cristalină şi neîntreruptă a izvoarelor tămăduitoare.(Norocel Buxbaun)























































