ONG-urile critică modul în care PDL şi PSD şi-au împărţit ţara

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii mai multor organizaţii nonguvernamentale critică, într-un document comun de marţi, intenţia PSD şi PDL de a promova principiul politic monocolor în împărţirea funcţiei atât la nivel central, cât şi local, declarându-se nemulţumiţi şi de neincluderea luptei anticorupţie printre priorităţi. Printre semnatari se numără Asociaţia Pro Democraţia, Blocul Naţional Sindical, Cartel Alfa, Centrul pentru Jurnalism Independ

În documentul intitulat "Apel pentru depolitizarea administraţiei publice şi întărirea statului de drept", reprezentanţii celor opt organizaţii - ONG-uri şi sindicate - constată intenţia partidelor politice angajate în negocierile pentru formarea majorităţii guvernamentale de a promova, atât la nivel ministerial, cât şi la cel judeţean, "principiul în baza căruia se asigură aşa-zisa coerenţă politică" prin trecerea sub autoritate politică monocoloră a funcţiilor publice.

"Astfel, toate poziţiile publice de autoritate, fie la nivel ministerial, fie judeţean, urmează a se afla sub conducerea partidului care deţine portofoliul ministerial sau preşedinţia Consiliului judeţean. In acest context, remarcăm şi faptul că preocuparea pentru combaterea corupţiei nu apare ca prioritate în textul Parteneriatului pentru România", scriu reprezentanţii organizaţiilor semnatare.

În aceste condiţii, aceştia solicită "imperativ" actorilor politici şi instituţionali implicaţi să renunţe la aceste proceduri care, în opinia lor, "riscă să accentueze corupţia şi să deterioreze grav funcţionarea statului, prin posibila reducere a transparenţei şi a pârghiilor de control al actului decizional".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite