O şoferiţă de 80 de ani a rămas fără permis după ce a condus pe contrasens pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

0
Publicat:

O femeie în vârstă de 80 de ani a rămas fără permisul de conducere după ce acesta i-a fost suspendat de către poliţişti pentru că circula pe contrasens pe Autostrada A1, pe sensul de deplasare Bucureşti-Piteşti.

fotă arhivă
fotă arhivă

Duminică, în timp ce făceau o operaţiune de rutină de supraveghere a traficului pe A1, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie a Autostrăzii București – Râmnicu Vâlcea au avut surpriza să vadă o maşină mergând pe contrasens.

Autoturismul a fost oprit  şi s-a constatat că la volan se afla o femeie în vârstă de 80 de ani, din Bucureşti, căreia poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere.

Potrivit comunicatului oficial, la volanul autoturismului oprit la km 85 al A1 se afla o femeie în vârstă de 80 de ani.

„Din verificări s-a stabilit că persoana care s-a aflat la volanul autoturismului în cauză este o femeie de 80 de ani, din București, aceasta fiind singură în autovehicul. Ca urmare a abaterii, femeia a fost sancționată contravențional, conform OUG 195/2002R, cu măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 180 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, se transmite în comunicat de presă al poliţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite