Munca la negru a adus sute de dosare penale pentru angajatori
0Peste 800 de dosare penale au fost întocmite, de poliţişti, în perioada mai-iulie 2011, pentru munca la negru.
În 304 dintre acestea s-a dispus urmărirea penală, pentru 472 de infracţiuni, din care 62 angajatorilor care au primit la muncă mai mult de cinci persoane, fără a le încheia contracte individuale.
În urma a peste 25.000 de acţiuni de control autorităţile au aplicat 38.772 de amenzi, în valoare totală de peste 47 de milioane de lei. Dintre acestea 2.304 sancţiuni au fost aplicate pentru muncă fără forme legale de angajare, iar valoarea acestora se ridică la 31.960.500 lei.
Numărul angajatorilor sancţionaţi pentru încălcarea legislaţiei muncii se ridică la aproape 20.000, iar peste 2.000 dintre aceştia au fost pedepsiţi pentru folosirea forţei de muncă fără forme legale.























































