Misiunea europeană a serviciilor secrete mongole

Misiunea europeană a serviciilor secrete mongole

În 2003, cetăţeanul mongol Enkhbat Damiran a fost răpit de serviciile secrete ale ţării sale de origine în oraşul francez Le Havre, transportat apoi sub influenţa narcoticelor în Belgia, Germania şi în final în Mongolia, unde a şi murit după trei ani de maltratări în închisori.

Pentru mongolul Enkhbat Damiran, 43 de ani, sfârşitul a început în parcarea unui McDonald's din oraşul francez Le Havre, unde în 14 mai 2003 patru indivizi au descins dintr-o limuzină, s-au aruncat asupra lui şi după ce l-au lovit cu bastoane electrice, i-au administrat cu forţa o băutură care l-a făcut să-şi piardă cunoştinţa şi l-au aruncat în maşină, demarând în trombă.

În jur, o mulţime de martori, dar nimeni nu a intervenit, toţi fiind convinşi că asistă la o operaţiune a poliţiei împotriva unui criminal periculos.

Damiran , însă, tocmai fusese răpit de serviciile de informaţii mongole. Răpitorii au rulat până la un consulat al Mongoliei la Bruxelles, apoi s-au îndreptat spre Berlin, unde în 18 mai s-au urcat într-un avion împreună cu prizonierul lor, transportându-l la Ulan Bator.

În ţara sa natală, Damiran a fost interogat sub tortură la cartierul general al serviciilor de informaţii şi apoi - transferat la închisoarea din Zuun Kharaa, la nord de capitală.

Acuzaţiile împotriva lui erau grave: participase la un asasinat comis în Ulan Bator, în 2 octombrie 1989, împotriva lui Zorig Sanjasuuren, cunoscut politician, cu perspectiva să devină prim-ministru al ţării. Uciderea sa, desfăşurată în condiţii încă neelucidate, continuă să provoace tensiuni în viaţa politică mongolă.

Dar nicio probă a culpabilităţii lui Enkhbat Damiran nu a fost prezentată vreodată. În pofida torturii, deţinutul şi-a clamat întotdeauna nevinovăţia. Or, fără mărturisire sau probe nici procesul său nu a putut fi organizat.

Pentru a-l ţine în închisoare, justiţia mongolă a ordonat să execute restul unei condamnări la detenţie care îi fusese suspendat din cauza stării precare a sănătăţii, înainte de a fi eliberat şi a plecării în Franţa.

În lipsa probelor, Damiran a fost eliberat. Dar în noiembrie 2004 a fost arestat din nou. De această dată, sub acuzaţia că ar fi divulgat secrete de stat, după un scenariu în întregime fabricat, potrivit avocatului său în Mongolia, Loidoisambuu Sanjaasuren.

 Curtea de securitate mongolă l-a condamnat pe Damiran la trei ani închisoare. Avocatul său a fost urmărit şi el de justiţie - pentru complicitate la divulgare a unor secrete de stat - şi condamnat la 18 luni închisoare. Amnesty International l-a considerat la timpul respectiv singurul deţinut politic al ţării. El va fi eliberat după executarea a jumătate din pedeapsă, dar condamnarea l-a împiedicat să-şi mai exercite profesia.

În pofida înrăutăţirii sănătăţii, Damiran nu a primit îngrijiri medicale adecvate şi a murit pe 22 aprilie 2006, la cinci zile după eliberarea sa. "Se pare că autorităţile penitenciare l-au eliberat pentru a evita existenţa unui deces în închisoare şi acuzaţia de maltratare", presupune Altantuya Batdorj, directoarea filialei din Ulan Bator a Amnesty International. Torturile pe care le-a suferit au jucat un "rol-cheie în moartea sa", susţine un membru al familiei decedatului.

Pare dificil de înţeles de ce autorităţile mongole l-au hăituit pe Damiran. El fusese închis în Mongolia înainte de a părăsi ţara în decembrie 2001. Enkhtsag Enerel, ziarist la cotidianul mongol Udriin Sonin afirmă: "Enkhbat era deja foarte cunoscut în lumea interlopă mongolă. El îşi petrecuse aproape toată viaţa prin închisori, în special pentru spargeri".

Poate că tocmai acest profil a făcut din el culpabilul ideal pentru autorităţi.

Cazul lui Damiran a intrat în atenţia Amnesty International după ce rudele sale s-au mobilizat pentru a-l elibera, denunţând condiţiile răpirii şi de detenţie. Raportorul ONU asupra torturii, Manfred Nowak, a cerut în scris guvernului mongol eliberarea lui. Iar reacţia Ministerului francez al Afacerilor Externe oferită presei a fost: "Am adus la cunoştinţa autorităţilor mongole că suntem destul de surprinşi şi nemulţumiţi de aceste metode. Faptele sunt de o gravitate specială".

La timpul respectiv însă nici un oficial nu a vrut să se mai pronunţe cu privire la acest caz. Nici ministrul afacerilor externe Dominique de Villepin, nici preşedintele Republicii Jacques Chirac, nici ministrul de interne Nicolas Sarkozy nu au dorit să ia poziţie.

Aceeaşi tăcere persistă şi în prezent. Preşedinţia Republicii, Ministerul de Interne şi Ministerul Afacerilor Externe nu vor să răspundă nici la cea mai mică întrebare legată de acest episod. Un adjunct al purtătorului de cuvânt al MAE afirmă în prezent - foarte serios - că în arhivele ministerului nu se află nicio urmă a acestei afaceri, notează Agerpres.