Ministrul Apărării, liniștit după incidentele cu drone: „Mai intră câte un avion în spațiul controlat de România”
0Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării Naţionale, a declarat, vineri, 19 septembrie, că „provocări” cu drone vor mai exista în viitorul apropiat, subliniind că important este ca deciziile să fie luate „cu înţelepciune”.

„Din nefericire, suntem vecini cu războiul, o parte din vecini privesc războiul de pe balcon, de la Tulcea, şi asta este o realitate, dar putem să stăm liniştiţi, pentru că suntem parte din această mare umbrelă de protecţie”, a declarat ministrul, care a participat la Aspen European Strategic Forum, potrivit Agerpres.
„Important este să luăm deciziile cu ințelepciune şi să arătăm că suntem pregătiți să ne apărăm”
Ionuţ Moşteanu a subliniat importanţa colaborării aliate.
„Vom vedea astfel de provocări în continuare. Eu sunt sigur că, aşa cum am văzut provocările din Polonia şi România, vor mai fi. Important este să luăm deciziile cu ințelepciune şi să arătăm că suntem pregătiți să ne apărăm. Asta am făcut, asta vom face în continuare împreună cu aliaţii noştri. (...) Mai intră câte un avion în spațiul controlat de România deasupra Mării Negre şi se mai întâmplă lucruri din acestea, suntem vecini cu războiul, că ne place, că nu ne place. Asta este realitatea. Important este ca instituţiile noastre şi asta facem în fiecare zi să lucreze mai bine împreună cu aliații şi să răspundem mai rapid la astfel de provocări", a explicat Ionuţ Moşteanu.
Amintim că este anchetă în județul Constanța după ce noi fragmente provenite dintr-o dronă au fost găsite pe Plaja Vadu. Descoperirea a fost făcută în timpul unei acțiuni de ecologizare a zonei.
Fragmentele au fost ridicate și vor fi analizate de specialiști pentru a stabili proveniența și modul în care au ajuns pe litoral.
Pe 13 septembrie, o dronă Geran, folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei, a intrat în spațiul aerian al României.
Aceasta a fost interceptată de două aeronave F-16 românești, aflate într-o misiune de patrulare în nordul Dobrogei, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.
Drona a orbitat timp de aproximativ 50 de minute, deplasându-se de la nord-est de Chilia Veche spre sud-vest de Izmail, părăsind ulterior spațiul aerian în dreptul localității Pardina și îndreptându-se înapoi spre Ucraina.