Marile confederaţii sindicale anunță protest în Piața Victoriei. „Măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale”
0Confederațiile sindicale protestează pe 29 octombrie, în fața Guvernului, „ca urmare a problemelor sociale și economice majore cu care se confruntă lucrătorii din România”, au transmis organizațiile într-un mesaj comun.

„Facem apel la mobilizarea colectivă a tuturor lucrătorilor, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea și disprețul față de cei care muncesc cinstit în această țară!
Vom ieși în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenței și al lipsei de responsabilitate a celor aflați la conducere. Este momentul să ne facem auzite revendicările și să cerem măsuri concrete, juste si imediate pentru protejarea lucrătorilor”, au transmis confederațiile.
Potrivit acestora, „măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflaţi la putere şi privilegiaţii din instituţiile politice nu au simţit nicio tăiere”.
Sindicaliştii cer, între altele:
- Un salariu minim decent şi pensii decente
- Resprectarea drepturilor legale şi contractuale ale lucrătorilor
- Taxare justă
- Stoparea măsurilor de austeritate
- Apărarea locurilor de muncă în administraţia publică – investiţii, nu şomaj
- Sănătate şi asistenţă socială
- Abrogarea măsurilor anti-educaţie
- Consolidarea sectorului silvic
- Salvarea sectorului economic românesc prin accesul la o energie accesibilă şi competitivă
- Stop vânzării companiilor de stat
- Refacerea infrastructurii feroviare, rezolvarea subfinanţării cronice a sistemului
- Referendum pentru noua Lege a apărării