Mai mulți români, condamnați în Italia pentru fraudă cu mașini. Averea uriașă confiscată de autorități
0Autoritățile italiene au confiscat averea unui grup de români stabili în Ancona, pusă sub sechestru în urmă cu un an în cadrul operațiunii „Kilometrul zero”.

Potrivit il Resto del Carlino, grupul ducea o viață luxoasă, locuind în case decorate cu materiale prețioase precum aur, marmură și catifea, și circulând cu mașini scumpe, trăind mult peste posibilitățile declarate la Fisc.
Luxul a fost obținut, potrivit anchetatorilor, din fraude legate de vânzarea de autoturisme către clienți păcăliți prin metoda „kilometrajului modificat”, dar și dintr-o activitate economică nedeclarată de cel puțin 1,4 milioane de euro.
Ancheta a fost demarată în 2018 de carabinierii din Brecce Bianche, după ce militarii au descoperit o amplă rețea de escrocherii privind vânzarea de mașini second-hand prezentate drept noi și vândute la prețuri mici, prin reducerea numărului real de kilometri parcurși.
La acea vreme, au fost emise 11 mandate de arestare, executate la Ancona, în provincia Teramo și în provincia Vicenza. Carabinierii au descoperit că au fost comise peste 250 de fraude și înșelăciuni, cu profituri de peste un milion de euro.
Patru ani mai târziu, a fost pronunțată prima sentință de condamnare împotriva a cinci inculpați, care au primit pedepse însumând peste 22 de ani de închisoare, instanța recunoscând, pe lângă infracțiunea de fraudă, și caracterul asociativ al organizației criminale.
O parte dintre inculpați au fost deja condamnați definitiv, în timp ce pentru alții procesul este încă în desfășurare.
Tribunalul din Ancona a dispus confiscarea bunurilor unui grup de nouă români, considerați un „pericol social”, măsura fiind pusă în aplicare în ultimele zile de carabinieri.
Pentru a ascunde proveniența bunurilor, aceștia s-ar fi folosit de patru persoane din provincia Ancona, pe numele cărora au înregistrat fictiv proprietăți și firme. Confiscarea a vizat:
- o vilă din anii 1900, evaluată la 1,5 milioane de euro, situată în cartierul Pinocchio;
- o vilă cu vedere la mare, în valoare de 2 milioane de euro, în zona Palombina;
- 7 societăți comerciale;
- 106 vehicule, inclusiv o Mercedes de lux;
- precum și conturi bancare și poștale.
Hotărârea a fost emisă de Secția Măsuri de Prevenție a tribunalului, la finalul procedurii de prim grad, inițiate în iulie 2024, când fusese dispus sechestrul asupra bunurilor respective, în urma unei cereri depuse de Procuratura din Ancona.
Prin această decizie, românii implicați nu mai dețin nicio avere pe numele acestora.























































