Lista victimelor lui Ion Duvac crește: încă două femei au reclamat comportamentul psihologului acuzat că a hărțuit sexual paciente

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul psihologului Ion Duvac, membru al comisiei care analizează abuzurile din cadrul Colegiului Psihologilor din România, acuzat la rândul său de abuzuri sexuale asupra clientelor, ia amploare. 

Psihologul Andrei Duvac Sursa/Facebook
Psihologul Andrei Duvac Sursa/Facebook

Pe lângă probele din ancheta PressOne la adresa psihologului Ion Duvac, noi mărturii întăresc acuzațiile de comportament abuziv. O femeie, care nu apare în ancheta jurnalistică, a depus o plângere separată reclamând comportamentul nepotrivit al psihologului, dezvăluie surse din anchetă. În plus, o a doua persoană, având calitatea de martor, a confirmat vocabularul obscen și abordările sexuale explicite.

Publicația PressOne a intrat în posesia unei înregistrări integrale din cadrul unei ședințe de psihoterapie ținută de dr. psiholog Ion Duvac, membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România. Înregistrarea arată un comportament de hărțuire sexuală explicită și abuz terapeutic, care contravine codului de etică profesională.

Atenție, articolul conține informații cu un puternic impact emoțional!!!

Discuție sexuală încă din primele minute

Potrivit sursei citate, ședința de terapie care a durat două ore a început cu întrebări despre viața sexuală a pacientei, în loc să se concentreze pe problemele emoționale pentru care aceasta venise în cabinet.  

„Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”, spune psihologul.

„Ești o bunăciune în draci. Trebuie să înveți să faci sex de calitate, ca să scapi de depresie”, a continuat el.

Potrivit publicației citate, o altă pacientă, Ana, audiată de Duvac în cadrul Comisiei de Deontologie după ce depusese o plângere pentru abuz terapeutic, susține că psihologul a minimalizat gravitatea faptelor:

„Adică e ca și cum ei voiau să mă convingă că nu a fost un abuz. Ca și cum a fost o relație de iubire care s-a terminat prost”, a spus el.

Poliția Capitalei face verificări. Apel către alte posibile victime

„Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, verificări cu privire la aspectele semnalate într-un material de presă, în vederea stabilirii situației de fapt și a dispunerii măsurilor legale care se impun, conform competențelor. Activitățile specifice sunt efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 5, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-ar fi produs faptele”, a transmis Poliția Capitalei, luni, într-un comunicat

Oamenii legii fac un apel către toate persoanele care consideră că au fost victime ale unor astfel de comportamente „să se adreseze poliției, în vederea formulării unei plângeri”.

Președintele Colegiului Psihologilor din România, Edmond Cracsner, a declarat pentru Antena 3 CNN că, momentan, nu îl poate suspenda pe Ion Duvac din calitatea de membru al comisiei până la finalizarea procedurilor legale, deoarece cadrul actual nu permite o astfel de măsură imediată, fără o decizie disciplinară sau penală definitivă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite