Liderul iranian Mahmud Ahmedinejad ar putea avea origini evreieşti
0
Chiar dacă a atras atenţia opiniei internaţionale prin radicalismul islamic şi prin ura deschisă faţă de Israel, preşedintele iranian Mahmud Ahmedinejad pare a avea origini evreieşti.
Cel puţin asta susţin jurnaliştii de la cotidianul britanic "Daily Telegraph", care au făcut publică o fotografie care ar dovedi că preşedintele Iranului, Mahmud Ahmedinejad, s-ar fi născut într-o familie evreiască care s-a convertit la islam în urma naşterii sale.
Poza cu pricina a fost făcută în cursul alegerilor prezidenţiale. În ea apare Ahmedinejad ţinând în mână cu mândrie buletinul său de identitate în care apare numele purtat anterior de Ahmedinejad: Sabourgian. Potrivit specialiştilor chestionaţi de jurnaliştii britanici, Sabourgian este un nume de familie evreiesc răspândit în Iran care înseamnă "ţesător de talitot" (şaluri pentru rugăciuni rituale), scrie Agerpres.
Numele liderului iranian este inclus pe lista de nume rezervată de Ministerul iranian de Interne pentru evreii care vor să treacă la islamism.
Fostul nume al lui Ahmedinejad, un binecunoscut nume evreiesc în Iran
Un expert în studii evreieşti şi musulmane a declarat pentru jurnaliştii britanic că particula "jian" se adaugă la numele de familie al musulmanilor care au fost practicanţi ai iudaismului.
"Şi-a schimbat numele din motive religioase. Sabourjian este un nume evreiesc foarte răspândit în Iran", a precizat acesta.
În urma acestor dezvăluiri specialiştii consideră că au găsit o explicaţie pentru agresiunea arătă de liderul iranian faţă de evrei.
"Acest aspect legat de persoana lui Ahmadinejad explică multe dintre acţiunile sale. Fiecare familie care renunţă la o credinţă, pentru a îmbrăţişa o altă, îşi caută o identitate răzvrăzindu-se asupra religiei abandonate", a declarat Ali Nourizadeh, de la Centrul londonez de Studii Arabo-Iraniene.
Ambasada Iranului din Londra a refuzat să facă orice comentarii cu privire la informaţia publicată de "Daily Telegraph".
FOTO: Daily Telegraph
Ahmedinejad a recunoscut că numele său de familie a fost schimbat în cursul anilor '50, când familia sa s-a mutat la Teheran, însă nu a dezvăluit niciodată care a fost numele său anterior sau de ce acesta a fost schimbat. Totuşi, Mehdi Khazali, un blogger iranian care a cerut o investigaţie privind rădăcinile lui Ahmadinejad a fost arestat în această vară.























































