Leul se apreciază la 4,22 lei/euro spre finalul şedinţei
0Moneda naţională a câştigat circa şase bani în şedinţa de azi, ajungând să fie cotat în jur de 4,22 lei/euro în tranzacţiile de la sfârşitul după-amiezii, într-o tendinţă regională de revenire a monedelor emergente, informează NewsIn.
Aprecierea leului s-a făcut luni în două etape, prima dimineaţa, de la 4,28 până în jur de 4,26 lei/euro, şi a doua după ora 14, până aproape de 4,22 lei/euro. La 16:30, euro era cotat cu 4,2240-4,2300 lei.
"Sunt mai degrabă marcări de profit, nu cred că a intervenit BNR, pentru că este o tendinţă regională. BNR a făcut ceva vineri şi le-o fi dat de gândit celor din piaţă, aşa că şi-au închis din poziţii", a declarat dealerul Băncii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Ţugneanu.
În regiune, forintul a revenit de la cotaţii apropiate de 292 unităţi/euro până la 284,5 forinţi/euro, în timp ce zlotul s-a apreciat de la 4,41 până la 4,328 unităţi/euro.
Cursul de referinţă afişat luni de BNR indică aprecierea cu aproape trei bani (0,64%) a leului, până la 4,2634 lei/euro. Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat luni de BNR marchează aprecierea monedei naţionale cu aproximativ cinci bani (1,8%), până la 3,2890 lei/dolar.
Pe pieţele internaţionale, euro s-a apreciat în mod constant faţă de moneda americană, de la 1,286 dolari până peste 1,31 dolari. La 16:30, ora României, moneda europeană era cotată la 1,3112 dolari.
Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au urcat la 13-15% pe an, în apropiere de dobânda percepută de BNR la facilitatea de credit (lombard), de 14,25% pe an.























































