Kenya: Preşedintele comută în închisoare pe viaţă toate pedepsele cu moartea
0
Preşedintele kenyan Mwai Kibaki a decis luni să preschimbe în închisoare pe viaţă condamnările la moarte a 4.000 de deţinuţi, potrivit Reuters.
"Nicio pedeapsă cu moartea nu a fost executată în ţară în ultimii 22 de ani, conducând la acumularea a 4.000 de condamnări la moarte în închisorile kenyene", se arată în comunicat.
Potrivit preşedinţiei, decizia a fost determinată în special de interdicţia, prevăzută de lege, de a-i folosi pe condamnaţii la moarte la munci manuale sau de a-i reabilita.
Interdicţia a favorizat "inactivitatea" în rândul acestui sector al populaţiei carcerale, întreţinând probleme de disciplină în mai multe închisori kenyene, potrivit preşedintelui.
În acelaşi timp, măsura va permite diminuarea unei şederi prelungite în aşteptarea morţii asupra sănătăţii mentale a prizonierilor.
Decizia "nu sugerează deloc că pedeapsa cu moartea a fost abolită în Kenya", a insistat totuşi preşedintele.
Cele 97 de închisori din Kenya sunt suprapopulate, subfinanţate şi cu angajaţi insuficienţi,. Ele au fost făcute să găzduiască 15.000 de prizonieri, însă numărul deţinuţilor depăşeşte 40.000, potrivit Agerpres.























































